Preşedintele Dan i-a împărţit pe români în două comunităţi, tutsi şi hutu. Comunităţi care, prin semn prezidenţial, sunt blestemate să se confrunte în Valea Armaghedonului românesc, în vreme ce, călare pe calul Sfântului Gheorge, Nicuşor Dan este pregătit să ucidă balaurul Bolojan.

Acum că a terminat cu societatea, preşedintele trece la partide.  De la macro, la micro. Că aşa se face. Ca să scoţi ficatul unei prăzi, mai întâi trebuie să-i iei picioarele. Abia apoi te ocupi de coaste şi de ficaţi.

Constituţia României spune că menirea preşedintelui este să medieze între stat şi societate. Între puterile statului. Între partide. Că chemarea preşedintelui este să găsească cel mai mic multiplu comun, astfel încât să poată aduna fracţii cu numitori diferiţi.

Desemnarea lui Adrian Veştea să formeze guvernul, în locul lui Eugen Tomac care şi-a depus mandatul, este o piesă din acest circ politic în care Nicuşor Dan s-a angajat, de la demiterea guvernului Bolojan, în urmă cu o lună.

Adrian Veştea este vicepreşedinte al PNL, deci un “om cu funcţii”, cum s-ar zice în popor. A apărut, duminică dimineaţă, braţ la braţ cu preşedintele Dan şi a acceptat nominalizarea sa pentru poziţia de premier.

Ceea ce înseamnă că, înainte, au fost discuţii, s-au făcut planuri. Planuri de care partidul său nu a ştiut – sau nu a ştiut tot partidul. Şi niciun for de conducere liberal nu şi-a dat acordul pentru această desemnare. Probabilitatea ca Veştea să fie exclus din PNL este mare. Să vezi atunci bucurie pe capul prezidenţial, pentru că aceasta este capcana.

Nicuşor Dan se comportă, în plan politic, cum se comportă bursa în cazul preluărilor ostile. Întrucât Bolojan şi “consiliul de administraţie” liberal nu au fost de acord să-i pună lui Dan partidul la picioare,  „Tender Offer” a eşuat. Urmează „Creeping Takeover”. Veştea, cu toate funcţiile lui, este un ins mediocru care nu ar fi visat niciodată la o asemenea onoare. Şi nici apropiaţii săi la primele grase pe care le vor primi, în cazul în care lovitura de palat reuşeşte. Ce se întâmplă cu acţionarii mici, Dumnezeu cu mila. Planul este simplu. A început PSD: „Bolojan se ţine de scaun!” Preşedintele Dan execută la virgulă mandatul PSD şi lumea repetă. „Da’ ce, România stă doar în Bolojan?” „Ce, doar Bolojan este pe lumea asta? Să plece şi să lase ţara să fie europeană!” Sub  emoţii, cu sperietoarea extremismului în faţa ochilor, fluturată de Dan, poporul nu mai vede mizeria acestui plan şi nici ticăloşia prezidenţială. Dan nu are nevoie de tot partidul, ci doar de majoritatea care să-i permită să-l arunce peste bord pe Bolojan şi pe liberalii care s-au opus preluării ostile. Doar aşa poate să refacă mult-iubita alianţă dintre PSD şi PNL. Autointitulat „preşedinte reformator”, Dan devine, pe măsură ce orele trec, preşedinte al restauraţiei.

Tăcut, chiar şi atunci când a fost vizat aproape transparent de preşedinte, Bolojan nu a mai închis gura, de această dată.

„Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenţie intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD”, a scris premierul interimar şi lider al PNL, într-un mesaj pe reţeaua de socializare, Facebook.

Bolojan: „Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă şi după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială”.

Scurt. Ruptura este definitivă. Războiul este oficial. Societatea? Daună colaterală.

Cândva împreună, în ciuda opţiunilor politice diferite, ne-am trezit azi, sub voinţă prezidenţială, împărţiţi între “europeni” şi “antieuropeni/antioccidentali”. Dihotomia este explicită. Preşedintele se întoarce la vechea spusă din evanghelii, dusă mai departe de bolşevici: “Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine risipeşte” (Matei cap. 12). Un mesaj clar că, în lume, nu există neutralitate în faţa unei voinţe „superioare”.

În evanghelia lui Marcu (cap. 9), apare însă o nuanţă de toleranţă: „Cine nu este împotriva noastră este pentru noi”. Altfel spus, poţi să nu împărtăşeşti aceleaşi idei cu cineva, fără să-i fii duşman. Bolşevicii lui Lenin din Partidul Muncitoresc Social-Democrat rus au păstrat prima expresie biblică şi au trecut-o de la persoana întâi singular la persoana întâi plural: „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră!” Pentru că îşi permiteau să susţină că poporul este obligat să execute comanda: nu ucid „eu”, dictatorul, ci ucidem „noi”, poporul. Voinţa dictatorului este voinţa poporului.

Ce au făcut aceste „credinţe” în istorie, ştim cu toţii. Iar preşedintele României, vorbind de un guvern „proocidental” pe care l-ar susţine, sugerează, apăsat, că cine nu agrează un guvern propus de el, adică de „noi”, este „antioccidental”.

Nu ar fi pentru prima dată când preşedintele arată că nu deţine proprietatea termenilor. De ziua Europei, preşedintele a acuzat UE că, în multe privinţe, a luat „decizii ideologice”. O mare critică s-o fi gândit preşedintele, fără să cunoască etimologia termenului. „Ideologie” este un cuvânt compus, din greaca veche: „eidos”  care înseamnă „idee”, „imagine” şi „logos” care are mai multe înţelesuri în funcţie de context: „cuvânt”,  „ştiinţă”, „studiu”, „disciplină”. „Ideologie” înseamnă, aşadar, pe scurt, „ştiinţa ideilor”. Care „ştiinţă a ideilor” a fost folosită de UE, când „a acţionat ideologic”? Ideologia comunistă, fascistă, capitalistă? Preşedintele nu ştie că „ideologie” este un un cuvânt (substantiv, adjectiv, adverb, ce-o fi el) ce poate fi folosit doar în termeni relativi, alături de un context, nicidecum în termeni absoluţi. Cum nu ştie că „prooccidental”, nu este antonimul perfect al lui „antioccidental”. Nu poţi spune că toţi cei 40% pe care sondajele îi consemnează drept votanţi ai extremelor, extreme de care încearcă să ne ferească preşedintele, sunt antioccidentali.

Ce „ideologie” aplică preşedintele Dan atunci când sapă groapa PNL? – pentru că schema unei asemenea subminări a fost, pe larg, folosită de bolşevici.

Preşedintele poate crede, în inima lui, că a salvat naţiunea. Dar zadarnic salvezi pe cineva din foc, dacă, după aia, îi legi un bolovan de picioare şi-l arunci în Lacul Morii.