Elevii şi studenţii se solidarizează cu profesorii aflaţi în grevă

Autor: Cosmin Pirv Postat la 30 mai 2023 25 afişări

Elevii şi studenţii se solidarizează cu profesorii aflaţi în grevă

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) se solidarizează cu cadrele didactice din România şi organizaţiile lor sindicale şi îşi exprimă sprijinul faţă de revendicările acestora. 

„Suntem convinşi că reforma reală a învăţământului nu poate fi efectuată fără o alocare corespunzătoare a resurselor financiare ale statului, iar educaţia de calitate se poate construi doar pe baze economice solide, apte să motiveze cei mai buni absolvenţi să aleagă funcţia didactică. Un salariu al unui profesor debutant, în valoare de 2.400 RON, este deconectat de realitatea socio-economică a anului 2023, iar statul român este dator să îşi asume responsabilitatea faţă de această situaţie şi să ia decizia strategică a finanţării corecte a sistemului de învăţământ”, se arată într-un comunicat al celor trei organizaţii.

Având în vedere iminenţa intrării în vigoare a legilor educaţiei, ANOSR, CTR şi CNE solicită respectarea prevederilor care tocmai au fost adoptate de Parlament şi alocarea a 15% din bugetul naţional către educaţie.

Sindicaliştii din Educaţie sunt în grevă de mai bine de o săptămână, iar negocierile purtate până acum cu Guvernul au eşuat.

Aceştia vor picheta marţi sediul Guvernului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
profesori,
elevi,
studenti,
cadre didactice,
greva,
romania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.