Dunărea aduce oportunităţi. Cum vrea un ONG să reactiveze economia locală? „Mulţi oameni plecaţi la muncă în afară vor să se întoarcă şi cu banii câştigaţi acolo să deschidă mici afaceri, pe care ne-am bucura să le promovăm" VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 21 iunie 2026 11 afişări

Dunărea aduce oportunităţi. Cum vrea un ONG să reactiveze economia locală? „Mulţi oameni plecaţi la muncă în afară vor să se întoarcă şi cu banii câştigaţi acolo să deschidă mici afaceri, pe care ne-am bucura să le promovăm" VIDEO

Sudul României, una dintre regiunile cele mai afectate de migraţia forţei de muncă, ar putea găsi în Dunăre un catalizator pentru revenirea diasporei şi dezvoltarea unui turism local incipient. Asociaţia Mai mult verde activ în zonă încearcă să transforme proximitatea fluviului într-un argument economic concret pentru românii plecaţi la muncă în străinătate, orientându-i spre investiţii mici în servicii turistice la întoarcerea acasă.

„E important pentru ei să înţeleagă această oportunitate, faptul că Dunărea vine cu această oportunitate pentru ei şi uşor-uşor să înceapă să-şi dezvolte mici activităţi, mai ales că vorbim de zona de sud a ţării, unde, dacă ne uităm la toate statisticile economice din ultimii ani, vedem că foarte mare parte din populaţia aptă de muncă e plecată din ţară la muncă", a declarat Doru Mitrana, preşedinte al asociaţiei Mai mult verde, la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.

Localităţile riverane Dunării se confruntă cu un grad ridicat de depopulare activă, iar piaţa muncii locale oferă puţine alternative pentru cei care ar dori să revină. În acest context, ONG-ul propune un model care combină potenţialul turistic al fluviului cu capitalul acumulat de diaspora: investiţii în pensiuni mici şi servicii pentru turişti, susţinute ulterior prin promovare directă din partea organizaţiei.

Modelul nu presupune finanţări externe, ci valorificarea economiilor personale ale celor plecaţi, reorientate spre economia locală.

„În alte părţi, mulţi dintre ei ar vrea să se întoarcă, dar în momentul de faţă nu sunt multe oportunităţi în localităţile lor şi asta ar putea fi o idee. De ce nu cu bani câştigaţi acolo unde sunt în prezent, să-şi deschidă o mică pensiune cu mici servicii pentru turişti, iar noi ne-am bucura de fiecare dată să contribuim la promovarea acestor iniţiative", a mai spus Doru Mitrana la ZF Live.

Iniţiativa se adresează unui segment specific al diasporei: persoane originare din localităţile dunărene care au acumulat capital în străinătate şi pentru care lipsa oportunităţilor locale reprezenta până acum principalul obstacol în decizia de repatriere. ONG-ul nu precizează un calendar sau ţinte numerice, însă poziţionează Dunărea ca argument central pentru o potenţială reorientare economică a zonei.

 

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale
<

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.