Drumarii români, de două ori mai profitabili decât cei străini în perioada 2007 - 2011

Autor: Dorin Oancea Postat la 31 august 2013 106 afişări

Companiile locale specializate în construcţia de drumuri au avut în perioada 2007-2011 o marjă medie a profitului de aproximativ 8%, dublă faţă de cea a firmelor străine. Pe piaţa românească a lucrărilor de construcţii de drumuri şi autostrăzi au activat în perioada 2007 - 2011 aproximativ 640 de firme româneşti şi străine, din care, la sfârşitul lunii iunie 2011, aproximativ 13% se aflau în insolvenţă sau faliment sau cu activitatea suspendată, potrivit unui raport al Consiliului Concurenţei, realizat după finalizarea unei anchete privind acest sector.

Drumarii români, de două ori mai profitabili decât cei străini în perioada 2007 - 2011

Topul primilor 10 jucători este dominat, în perioada 2008 - 2011, de grupul UMB, controlat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, format din firmele A&R, UMB Spedition şi Tehnostrade, toate trei din judeţul Bacău. Printre jucătorii care s-au menţinut în top, cu cote de peste 5%, instituţia menţionează grupul francez Colas (Colas Drumuri, Colas SA Franţa Sucursala România, Colas România, SCCF Iaşi - Grup Colas, Sorocam Bucureşti, ADP Timişoara şi ADP Constanţa) - în perioada 2007 - 2010, Romstrade (firmă deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache) şi Bechtel International - ambele în perioada 2007 - 2009, Tehnologica Radion (în anii 2008 şi 2010), grupul austriac Strabag (Antrepriza Reparaţii şi Lucrări - ARL Cluj, Bitunova România Bucureşti, Drumco Timişoara şi Strabag Bucureşti) - în anul 2010 şi grupul italian Astaldi (Astaldi SPA Italia sucursalele România şi Gheorghe Petraşcu Bucureşti, Italstrade SPA Sucursala Bucureşti şi Astalrom Călăraşi) - în anul 2011.

Acelaşi raport evidenţiază că autostrăzile construite în România la şes sunt de 3 ori mai scumpe decât în Bulgaria, iar diferenţa între costurile minime şi maxime pentru aceeaşi formă de relief este mai mare decât în Polonia şi Bulgaria, potrivit Consiliului Concurenţei. "Spre exemplu, la zonă de şes, în România preţurile pe kilometru au variat în intervalul 2,68 milioane euro (tronsonul Feteşti - Cernavodă) şi 11,61 milioane euro (varianta de ocolire Piteşti), în Bulgaria între 2 milioane euro (tronsonul Tracia - Nova Zagora - Yambol) şi 2,8 milioane euro (Hemus - Sofia şi Yana), iar în Polonia în intervalul 4,6 milioane euro (Zgorzelec - Krzyżowa) - 12,4 milioane euro (Zgorzelec - Krzyżowa)", arată Consiliul Concurenţei.

În România, variaţia preţului mediu pentru un kilometru de autostradă construit în aceeaşi formă de relief este de 45,8%, mai mare faţă de cazul Poloniei (36,4%) şi Bulgariei (14,2%), potrivit sursei citate. În urma prelucrării datelor şi informaţiilor puse la dispoziţie de CNADNR, analiza arată că în România preţul mediu al unui kilometru de autostradă construit în zona de şes este de 23,3 milioane lei/km, iar cel al unui kilometru de autostradă construit în zona de deal este de 20,8 milioane lei/km, peste nivelul standardelor.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/drumarii-romani-de-doua-ori-mai-profitabili-decat-cei-straini-in-perioada-2007-2011-11284315
11284315
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.