Dragnea a făcut anunţul despre SUSPENDAREA preşedintelui. "E dictator"

Postat la 05 iulie 2018 357 afişări

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că membrii Coaliţiei de Guvernare PSD- ALDE vor decide luni dacă vor merge pe varianta suspendării preşedintelui Iohannis, dar consideră că suspendarea "trebuie să fie o opţiune serioasă".

Dragnea a făcut anunţul despre SUSPENDAREA preşedintelui. "E dictator"

"Eu nu aştept răspuns (n.r.: din partea preşedintelui Iohannis privind revocarea) pentru că nu trebuie să îmi dea mie răspuns, ci Constituţiei, de care îşi bate joc. Nu-l interesează Constituţia, legea, îl interesează propriul interes. Spunea de dictatura majorităţii, păi asta este exact abordarea unui dictator, pentru că asta este majoritatea prin alegeri, în democraţie. Este deranjat de majoritate. Este exact logica unui dictator. Nu contează alegerile, contează doar ce vreau unul singur care trebuie să aibă în subordonare CCR, instituţiile. Eu am discutat cu domnul Tăriceanu şi i-am spus că din punctul meu de vedere suspendarea preşedintelui trebuie să fie o abordare serioasă. Poate mai trimite un consilier să ameninţe un judecător CCR. O fi trimis un consilier să ameninţe un judecător de la Înalta Curtea. Şi domnul Tăriceanu a spus că nu e de acord, şi că trebuie să analizăm şi să luăm o decizie, da sau nu", a declarat Liviu Dragnea.

Preşedinteşe PSD spune că în cursul zilei de luni liderii Coaliţiei vor decide privind suspendarea preşedintelui.

Klaus Iohannis a amânat, în ultima lună, să spună ce măsură va lua după decizia CCR de a cere şefului statului să emită decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.