Doamne, fereşte-mă de prieteni! Scandalul politic al săptămânii

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 07 aprilie 2013 38 afişări

Transformarea coabitării cu hârtoape între palatele Cotroceni şi Victoria într-o alianţă prilejuită de propunerile făcute de premierul-ministru al justiţiei pentru funcţiile de procurori şefi de parchete a fost interpretată drept o prostie politică inexplicabilă a lui Victor Ponta.

Doamne, fereşte-mă de prieteni! Scandalul politic al săptămânii

A apărut ipoteza că acesta ar fi preludiul destrămării USL, ruptă între un PSD devenit brusc "băsist" şi un PNL fie mândru şi singuratic, fie, după caz, aliat în opoziţie cu un PDL care şi aşa îi făcea ochi dulci şi care tocmai a fost părăsit de Traian Băsescu. Altă ipoteză a fost cea a trădării electoratului USL de către un Ponta aliat cu Băsescu doar fiindcă ambii ar ţine să facă pe plac UE şi SUA, Înaltele Porţi unde Codruţa Kovesi şi Daniel Morar s-au bucurat mereu de simpatii. Nu e de mirare că în locul lui Crin Antonescu, care s-a potolit repede din comentarii la adresa lui Ponta, spre a nu părea prea obsedat de unica sa misiune - prezidenţialele din 2014 -, poziţia PNL-PC faţă de "trădarea lui Ponta" au exprimat-o Antenele, eternul rebel liberal Ioan Ghişe, cel ce a cerut demisia premierului, şi varii îndemnuri online la mari proteste de stradă, adică exact ce i-ar trebui României acum, tocmai după ce a început să se şteargă amintirea crizelor politice de anul trecut.

Intensitatea vociferărilor denotă, evident, nu preocupare faţă de numirea unor şefi de parchete independenţi sau faţă de dezamăgirile electoratului antibăsist, ci frustrarea că PNL-PC au cedat de bunăvoie către PSD şi Ministerul Justiţiei (caz în care dorinţa lor veche de a arunca în cârca PSD orice eventual eşec al guvernării ori ciocnire cu Bruxellesul s-a întors contra lor), şi iniţiativa politică a momentului, şi şansele de a izola politic PSD în perspectiva imprevizibilelor alegeri din 2014. Prin urmare, Ponta (lăudat de Ion Iliescu, în treacăt fie zis) nu are cum să fie lăsat din braţe de către PSD, singura problemă pentru PSD fiind să contracareze atacurile mediatice din partea adversarilor (PDL) şi a partenerilor săi de guvernare (PNL-PC).

Situarea preşedintelui şi a premierului de aceeaşi parte a baricadei are darul să-i nemulţumească pe cei care şi-ar fi dorit un PDL axat pe protejarea valorilor dreptei şi pe un accent deosebit pus pe justiţie. Monica Macovei, ex-contracandidata lui Vasile Blaga şi a Elenei Udrea pentru şefia PDL, a rămas în ofsaid alături de Daniel Morar, fostul procuror-şef DNA, după ce au insistat ca noul şef al DNA să provină din rândul procurorilor instituţiei şi ca selecţia noilor şefi de parchete să fie făcută după procedura de concurs impusă de UE Monei Pivniceru şi nu după cea existentă, stabilită de Macovei pe când era ministrul justiţiei şi care prevede strict propunerea şefilor de parchete de către ministrul justiţiei, cu aviz consultativ al CSM.

Preşedintele Traian Băsescu a apărat propunerile făcute de el şi de  premierul-ministru Victor Ponta (e vorba aici în special de Codruţa Kovesi la DNA), arătând că legea în vigoare cere unui şef de parchet doar o vechime de 10 ani ca judecător sau procuror şi nu impune concurs. Explicaţia lui Băsescu e corectă, însă ea va linişti cu greu "aripa pură" a electoratului de dreapta, care deja vedea în Macovei un posibil lider al dreptei post-PDL.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/doamne-fereste-ma-de-prieteni-scandalul-politic-al-saptamanii-10718312
10718312
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.