DEZASTRU la una dintre cele mai mari companii: Se anunţă CONCEDIERI pe bandă rulantă

Autor: Alex Ciutacu Postat la 01 iunie 2018 185 afişări

DEZASTRU la una dintre cele mai mari companii: Se anunţă CONCEDIERI pe bandă rulantă

La începutul lunii, Royal Bank of Scotland (RBS) a anunţat că va închide 162 de sucursale în Marea Britanie şi Ţara Galilor, decizie în urma căreia vor fi concediate 800 de persoane.

Cu planul de a închide 62 de sucursale în Scoţia, anunţul vine la doar câteva luni după ce RBS a anunţat că va închide 259 de sucursale.

Sucursalele afectate de această decizie îşi vor închide uşile în două grupuri. Primele în iulie şi august 2018, iar restul în octombrie şi noiembrie 2018.

RBS susţine că aceste închideri sunt necesare în contextul în care grupul bancar încearcă să integreze divizia Williams & Glyn în activitatea principală a băncii, iar sucursalele aferente ar fi prea aproape una de cealaltă.

La sfârşitul lunii mai, Unite the Union, sindicatul care reprezintă angajaţii băncii, va începe demonstraţiile în faţa birourilor RBS din Manchaster, manifestând împotriva planului băncii.

Liderul regional al sindicatului, John Nolan, spune că „decizia RBS de a închide 64 de sucursale în regiune este un act de vandalism corporativ. Ei decimează sute de locuri de muncă, smulgând inimile comunităţilor şi accetuând excluziunea financiară. Avem nevoie ca RBS să susţină clienţii şi comunităţile locale, nu să le abandoneze”.

Guvernul britanic deţine în prezent 70,5% din RBS, după ce banca a fost salvată de la faliment în timpul crizei din 2008.

Today, Unite the Union, the trade union representing the bank’s staff, will begin demonstrations outside the RBS head office in Manchester against the planned closures across the region, with the North West worst hit.

Cu toate acestea, viitorul participaţiei guvernului este incert, iar 10% din bancă ar urma să fie vândută investitorilor potrivit ultimelor anunţuri din presa internaţională.

Numărul total de sucursale pe care RBS plănuieşte să le închidă ajunge la 2.100. Cu toate acestea, RBS are în spate statistica de la McKinsey Global Institute, care estimează că aproximativ 800 de milioane de muncitori la nivel mondial îşi vor pierde locul de muncă în favoarea proceselor automate.

RBS a anunţat că decizia de a reduce numărul de sucursale bancare este legat de schimbarea modului în care oamenii intră în contact cu serviciile bancare – comportamentul consumatorului.

Potrivit The Telegraph, 661 de sucursale bancare au fost închise în Marea Britanie doar în ultimul an, cererea pentru servicii „la ghişeu” fiind în scădere, iar cea pentru produse de tip fintech fiind în creştere.

Numărul oamenilor care intră într-o sucursală bancară pentru a servicii financiare a scăzut dramatic cu 30% în ultimii trei ani, iar cererea pentru banking digital este în creştere, cu utilizarea mobile bankingului crescând cu 74% în aceeaşi perioadă de timp.

Un purtător de cuvânt al RBS spune: „Modul în care clienţii fac banking  cu noi s-a schimbat radical în ultimul an”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rbs,
inchidere,
cauza

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.