Dedeman investeşte peste 15 mil. euro la Alexandria în cel mai modern magazin al său şi a finalizat achiziţia unui teren la Giurgiu pentru a acoperi toate judeţele României
Dedeman, cel mai mare business antreprenorial de pe piaţa locală, a finalizat o investiţie nouă la Alexandria, în cel de-al 64-lea magazin al reţelei, ce va fi deschis vineri, 11 aprilie.
Situat pe drumul european E70, magazinul din Alexandria se întinde pe un teren cu o suprafaţă de circa 5 hectare şi a presupus o investiţie totală de 15,5 milioane de euro, iar în această valoare sunt cuprinse achiziţia terenului, lucrările de construcţie, amenajarea zonelor comerciale şi administrative, dotarea cu echipamente, dar şi aprovizionarea cu stoc de produse. Clienţii vor avea la dispoziţie şi o parcare de 348 de locuri.
„Alexandria devine un nou punct important pe harta Dedeman, nu doar prin investiţia realizată, ci şi prin relaţia pe care ne dorim să o construim aici, pas cu pas, cu oamenii locului. Ne bucurăm să fim tot mai aproape de români, cu soluţii accesibile şi produse de calitate, dar mai ales cu dorinţa sinceră de a contribui la dezvoltarea fiecărei comunităţi în care ajungem”, a spus Dragoş Pavăl, Preşedinte Dedeman
Cu o suprafaţă construită de aproximativ 13.500 mp, noul magazin integrează o zonă de 845 mp dedicată articolelor de mobilier, un showroom de peste 500 mp cu produse sanitare, gresie şi faianţă, dar şi o seră spaţioasă de peste 2.000 mp, destinată produselor pentru grădinărit şi pentru activităţi în aer liber.
Cele 8 case de marcat contribuie la un flux eficient al cumpărăturilor, într-un spaţiu modern, intuitiv şi primitor.
Deschiderea magazinului Dedeman Alexandria a creat 136 de locuri de muncă. Fiecare nou angajat a beneficiat de o instruire riguroasă, pentru a putea oferi consiliere personalizată şi soluţii adecvate pentru orice proiect legat de casă şi grădină.
În plus, noul magazin reflectă angajamentul companiei pentru sustenabilitate, fiind prevăzut cu o staţie dublă de încărcare pentru vehicule electrice, urmând ca în curând să fie dotat şi cu o centrală electrică fotovoltaică, ce va produce energie electrică pentru autoconsum.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













