In 1998, Radu Vasile - seful Guvernului la acea data - aprecia ca, dintre combinatele siderurgice, Sidex si Siderca "vor supravietui", dar cele de la Hunedoara si Resita "ridica mari semne de intrebare". Ceea ce nu a spus atunci Vasile a fost demonstrat in decursul anilor de catre piata libera. Ce s-a privatizat "a supravietuit". Ce nu, nu.

IN PARAGINA Trei ani dupa pronosticul lui Radu Vasile, PricewaterhouseCoopers - numit vremelnic lichidator al Siderca - propunea "vanzarea cat mai rapida a activelor". Specialistii PwC remarcau "disparitia unei mari cantitati de echipamente si materiale" din combinat. Suprafata foarte mare de teren pe care se intinde facea combinatul "aproape imposibil de pazit si conservat corespunzator".

Anul 2005: cele 600 de hectare sunt in continuare imposibil de pazit. De altfel, nici nu mai sunt prea multe lucrurile care ar trebui pazite. Cincisprezece ani de furturi si-au lasat amprenta asupra conglomeratului ridicat pe malul Dunarii.

Practic, intre 1990 si 2005, o afacere in care statul roman a bagat circa 2,5 miliarde de dolari s-a volatilizat. Nu numai din cauza furturilor de fier vechi, dar si a incompetentelor manageriale, a investitiilor intamplatoare, in timp ce luarea unei decizii radicale privind viitorul combinatului a fost mult prea mult amanata - totul din cauza jocurilor de interese din spatele Siderca.

UNDE S-AU DUS MILIARDELE Dar cum nimic nu se pierde, totul se transforma, miliardele investite in Siderca au ajuns in buzunarele afaceristilor cu fier vechi. Deoarece combinatul mai mult a stat decat a produs, iar administratorii nu au putut asigura paza activelor, in decursul anilor la Calarasi s-a dezvoltat o adevarata mafie a fierului vechi. Pe masura ce combinatul isi dadea duhul, in jurul sau infloreau centre de colectare a materialelor feroase.

Situatia nu este nemaiintalnita. Practic, o parte dintre cei 8.000 de angajati pe platforma combinatului si-au "pastrat" domeniul de activitate. Numai ca din producatori de otel au devenit taietori de fier.  In prezent, din fostul combinat au ramas mai multe hale care nu au fost inca dezmembrate de taietorii de fier vechi, dar si doua unitati care au sanse sa redevina productive. Toate in mijlocul unui camp plin de buruieni, impanzite cu resturi metalice, printre care se plimba linistite turme de oi si cirezi de vaci.

INCEPE CURATENIA De mai bine de doua luni, activitatea taietorilor de fier si a ciobanilor care au inlocuit siderurgistii a fost oarecum tulburata de cativa muncitori. Ei s-au apucat de imprejmuit si curatat parcelele care apartin firmei Donasid, desprinsa acum 4 ani din Siderca si privatizata in 2002.  De ce a inceput abia acum "curatenia"? 

Ce-i drept, vanzarea singurelor active viabile ale combinatului a avut loc in urma cu trei ani. Dar problemele nou-infiintatei Donasid Calarasi n-au incetat o data cu privatizarea. Cumparatorul, firma italiana Beltrame, nu a reusit sa transforme Donasid intr-o companie profitabila si a ales varianta cea mai simpla: a vandut afacerea catre grupul international Tenaris, la inceputul lunii mai. Tenaris este cel mai important producator mondial de tevi fara sudura si mai detine in Romania doua fabrici de tevi - Silcotub Zalau si Tubinox Bucuresti. 

PRIMA VICTIMA. Pana la repornirea instalatiilor, cei 280 de muncitori par sa-si caute o ocupatie. Pentru a diminua furturile de la Donasid, prima decizie luata de noul proprietar a fost imprejmuirea parcelelor pe care le detine. Evenimentul nu a trecut neobservat. Inca din prima zi, seful echipei de paza care asigura protectia celor care ridicau gardurile de sarma a ajuns in coma la spital, batut zdravan de hotii de fier, povesteste Paolo Bassetti, director al Tenaris pentru CSI si Europa de Est.

Donasid este compusa dintr-o otelarie electrica si un laminor, care erau pe vremuri unite de o cale ferata. Intre timp, din calea ferata au ramas doar traversele, iar halele nu mai au nici pe departe structura initiala. O parte din utilaje si instalatii au disparut, de ele amintind doar structurile de beton pe care erau montate.

Bassetti i-a reprofilat pe muncitori pana la repornirea otelariei. In incintele delimitate de garduri si bariere - care duc cu gandul la un lagar de munca - lucratorii, imbracati in noi uniforme cu sigla Tenaris Silcotub, au trecut la igienizare. Gardurile au fost vopsite, iar o hala imensa s-a transformat in depozit de fier vechi. "Cea mai mare parte a deseurilor au fost adunate de prin Donasid", spune Bassetti. Sunt doar o parte din urmele lasate de taietorii de fier pe platforma de la Calarasi. O scurta plimbare prin ruinele combinatului e comparata de directorul Tenaris cu o vizita intr-un sit arheologic. "Siderca este un bun exemplu de arheologie industriala", spune Bassetti, cu o umbra de zambet in coltul gurii.  O teava galbena trece pe deasupra capetelor. Ea atrage privirile nu numai datorita culorii aprinse, ci si pentru ca este singura intacta. Este teava de gaz, ceea ce a "scapat-o" de atacurile taietorilor de fier. 

In schimb, din loc in loc, pot fi vazute ramasitele altor instalatii, intre timp disparute. Dupa estimarile lui Bassetti, din combinat se fura zilnic fier in valoare de 50.000 de dolari. Cum combinatul de la Calarasi a fost proiectat pentru a deveni un adevarat centru al siderurgiei romanesti, infrastructura a fost foarte dezvoltata. Cei 15 ani de uzura si furturi au afectat puternic atat instalatiile, cat si cladirile.

CERBERII LUI BASSETTI Pentru a proteja ceea ce a mai ramas in incinta Donasid, Bassetti a adoptat masuri extreme de securitate, iar paznicii sunt adevarati cerberi. Autobuzul care ii aduna pe muncitori se opreste la bariera. Oamenii coboara, sunt controlati in sacose si se urca in vehicul dupa postul de control. In cabina portarului, un pui de catel cu ochii verzi "supravegheaza" intreaga operatiune. Nici chiar portbagajul masinii patronului nu scapa neverificat.

Bassetti a inteles ca trebuie sa ia masuri poate exagerate pentru a-si proteja afacerile, insa in restul combinatului expresia "bun public" se aplica chiar ad litteram. Siderca este, teoretic, in lichidare. Practic, lichidatorul nu va avea prea mult de furca. Daca dezmembrarea halelor si utilitatilor combinatului va continua ca pana acum, singurele active care vor mai putea fi vandute vor ramane terenurile si resturile de beton. De altfel, principala amaraciune a lui Bassetti este ca Siderca se desface in bucati chiar sub ochii lui, in timp ce Donasid este obligata sa cumpere fier vechi de la mari distante. "Tenaris este o corporatie listata la burse internationale si nu ne putem permite sa luam materie prima la negru", explica el.

PLANUL LUI BASSETTI Mai intai, Tenaris Silcotub - umbrela sub care sunt gestionate toate afacerile din Romania ale grupului - intentioneaza sa devina si recuperator de fier vechi, conform legislatiei in vigoare. In paralel, el face lobby pe langa autoritati sa transforme Siderca in parc industrial, la care Tenaris sa aiba o contributie importanta, alaturi de autoritati locale si Guvern.

Argumentul forte este ca nu mai exista sanse pentru revitalizarea activitatii fostului combinat. Pe de alta parte, o asemenea asociere ar putea transforma Tenaris in principalul beneficiar al fierului vechi de pe platforma. Adica Donasid va avea la dispozitie materie prima in abundenta, pentru a pune in practica si planul de dezvoltare al companiei. Desi la nivel mondial Tenaris nu se orienteaza spre productia de otel, grupul a luat decizia de a cumpara o otelarie pentru a asigura materia prima pentru activitatea de baza - productia de tevi la Silcotub Zalau. Silcotub este nevoita sa importe otel de 90 de milioane de euro anual, pentru ca in Romania nu au gasit profilele de care au nevoie. Ca urmare, Tenaris va investi 25 de milioane de euro pentru inceperea productiei de semifabricate din otel.

Pana la materializarea acestor planuri, basculantele cu deseuri metalice continua sa iasa netulburate din combinat. Iar oamenii din Calarasi au invatat cum se poate supravietui pe ruinele companiilor de stat.