Dan Oros revine la gigantul Google pe un rol regional, la câteva luni după ce a fost înlocuit de la conducerea start-up-ului Creatopy

Postat la 14 iulie 2025 39 afişări

Dan Oros, care a gestionat operaţiunile de marketing pentru Google şi YouTube în România timp de 6 ani, a revenit la gigantul american pe un rol regional în zona de strategie şi operaţiuni, la câteva luni după ce şi-a încheiat mandatul de CEO al start-up-ului Creatopy din Oradea.

“Sunt entuziasmat să mă alătur Google într-un nou rol regional axat pe Strategie şi Operaţiuni, acoperind Europa Centrală şi de Est. Cred că Google este bine poziţionat să conducă responsabil în Era AI-ului şi că regiunea CEE are potenţialul să accelereze şi mai mult progresul prin tehnologie şi inovaţie. Sunt încântat să contribui la aceste eforturi şi să accelerez adoptarea AI-ului. Aştept cu nerăbdare această nouă provocare şi, desigur, să continui să susţin ecosistemul tehnologic şi startup-urile”, a anunţat Dan Oros.

El plecase în 2023 de la Google pentru a conduce Creatopy. În ianuarie 2025 el a anunţat că va fi înlocuit de Tammy Nam, care a fost  anterior COO şi CMO la startup-ul de editare foto PicsArt şi, înainte de aceasta, CEO la platforma de streaming video Viki.
 
Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.