Dacă nu sacrificăm acum fiecare strop de sudoare, la anul împărţim mărţişoare

Postat la 13 septembrie 2014 80 afişări

"Va urma o perioadă în care trebuie pur şi simplu să ne pregătim de debăsificarea societăţii româneşti. Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania (...) Această capacitate a d-lui Băsescu de a scoate ce e rău în societatea românească, de a împărţi societatea şi de a provoca lupte între categorii sociale, asta ţine de o societate totalitară" - premierul Victor Ponta

Dacă nu sacrificăm acum fiecare strop de sudoare, la anul împărţim mărţişoare

"Să nu se sperie Victor Viorel, a fost o glumă lansată de la Bruxelles. Oamenii de la Bruxelles au simţul umorului şi atunci au lansat acest lucru chiar la două zile după ce Victor Viorel povestea ce negocieri complicate a avut" - preşedintele Traian Băsescu despre lista lansată pe un blog al Euractiv unde Creţu şi Cioloş figurau drept posibili candidaţi pentru portofoliul Ajutor Umanitar

"Nimic, nimic. Aici nu este vorba de cetăţeni, aici este vorba despre ambiţia d-lui Băsescu. (...) S-a pus vreodată dl. Băsescu problema să câştige vreun cetăţean din ceva ce a făcut el?" - Ilie Sârbu (PSD) întrebat ce căştigă cetăţenii dintr-o nouă suspendare a preşedintelui

"Vedeţi, dacă nu are Dumnezeu? Când toată ţara este în slujbă de Sf. Maria, cu această mare sărbătoare religioasă, dl. Tăriceanu are o singură grijă: cum să se pregătească el şi dl. Ponta de alegeri în aşa fel încât să se asigure că obţin cât mai multe voturi" - Elena Udrea (PMP), aflată în campanie la o mănăstire din Bistriţa

"Să nu ne trezim că împărţim mărţişoare prin ţară cu Băsescu la Cotroceni, cu Ponta ales preşedinte şi care o să stea pe tuşă" - Liviu Dragnea (PSD) despre ipoteza că preşedintele Traian Băsescu ar obţine prelungirea cu 3 luni a mandatului pentru cele 3 suspendări iniţiate în cursul mandatului său

"Cererea de suspendare are şi o valoare simbolică, de a duce la sfârşit un lucru pe care l-am început şi nu am putut să îl terminăm" - Călin Popescu-Tăriceanu (PLR) despre iniţiativa lui de suspendare a preşedintelui

"Al dracu', tace. Ce deştept e când tace. Tace şi face plângere. Vai, ce coloană vertebrală are! L-a adus Antonescu pe lângă el, l-a plimbat şi după aia l-a manglit pe Antonescu şi a rămas neamţul care are coloană vertebrală" - Radu Mazăre (PSD) despre Klaus Iohannis şi plângerea lui penală contra PSD

"Cine e generalul pentru care merită să ne sacrificăm fiecare minut, fiecare picătură de energie, fiecare strop de sudoare? Iohannis!" - Ludovic Orban (PNL) la o întrunire electorală a ACL

Urmărește Business Magazin

/actualitate/daca-nu-sacrificam-acum-fiecare-strop-de-sudoare-la-anul-impartim-martisoare-13262289
13262289
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.