Cutremur la vârful Tesla: Echipa lui Musk se prăbuşeşte după plecarea a doi oameni-cheie în plină criză a vânzărilor din Europa şi America de Nord
Tesla se confruntă cu un nou val de turbulenţe interne, după ce mai mulţi membri de rang înalt ai echipei de conducere au părăsit compania, pe fondul scăderii accentuate a vânzărilor, în special în Europa. Printre cei care au plecat se numără şi Rohan Patel Afshar, fostul şef al vânzărilor şi producţiei pentru pieţele din America de Nord şi Europa, un apropiat al lui Musk, informează Reuters.
Matthew LaBrot, fost manager regional de vânzări la Tesla, concediat recent după ce l-a criticat public pe Elon Musk, susţine că Afshar a fost mult timp un „personaj de sprijin” apropiat de Musk, până când a preluat conducerea operaţiunilor de vânzări şi producţie în două dintre cele mai importante regiuni pentru companie.
Potrivit surselor citate de Reuters, presiunea internă pentru a remedia scăderile drastice ale vânzărilor era foarte mare, iar tensiunile din echipă au crescut constant în ultimele luni. Plecarea lui Afshar, relatată iniţial de Bloomberg News, a coincis cu ieşirea din companie a directoarei de resurse umane pentru America de Nord, Jenna Ferrua. Trei surse independente au confirmat ambele plecări, iar două dintre ele au subliniat legătura profesională strânsă dintre cei doi.
Una dintre surse a explicat că Ferrua i-a fost consilier direct lui Afshar pe partea de HR, ceea ce face ca plecările lor simultane să nu fie o coincidenţă.
Deşi Tesla nu a oferit o declaraţie oficială, aceste mişcări indică posibile fricţiuni în structura de conducere a companiei şi pun sub semnul întrebării capacitatea gigantului auto de a gestiona provocările tot mai dure din pieţele occidentale.
Într-un context în care concurenţa globală se intensifică, iar imaginea publică a lui Elon Musk devine din ce în ce mai controversată, aceste plecări la nivel înalt ridică semne de întrebare cu privire la viitorul Tesla şi stabilitatea echipei sale de conducere.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













