Cursuri suspendate în Capitală cu ocazia vizitei Papei. Pe 31 mai, toate şcolile sunt închise

Postat la 24 mai 2019 31 afişări

Cursurile din toate şcolile şi grădiniţele din Capitală vor fi suspendate, vineri, 31 mai, cu prilejul vizitei Papei în Bucureşti, decizia fiind decisă vineri, în cadrul comandamentului întrunit la Primăria Capitalei. Cursurile vor fi suspendate pentru anumite unităţi în cursul zilei de joi, 30 mai.

Cursuri suspendate în Capitală cu ocazia vizitei Papei. Pe 31 mai, toate şcolile sunt închise

Toate şcolile şi grădiniţele din Capitală vor avea, vineri, 31 mai, cursurile suspendate cu prilejul vizitei Papei în Bucureşti, iar în cursul zilei de joi, doar o parte din unităţile de învăţământ îşi vor închide porţie. Decizia a fost luată în cadrul în cadrul comandamentului întrunit la Primăria Capitalei.

Soluţia a venit de la Poliţia Capitalei, Gabriela Firea declarând că salută această propunere.

„La summitul de la Sibiu s-au închis şcolile în tot oraşul, timp de o săptămână şi a fost o decizie foarte bună. (...) Cine spune că şcolile trebuie închise parţial, nu ştie care este intensitatea acestui eveniment”, a declarat Gabriela Firea.

La rândul său, Ioana Neacşu, inspector general, a anunţat că vor fi demarate procedurile necesare.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
papa,
capitala,
scoli,
cursuri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.