Cursul euro se apropie de 4,7 lei pe fondul discuţiilor BNR-Dragnea-Guvern, de la Parlament

Postat la 03 mai 2018 44 afişări  

Euro se apropie de un maxim istoric, urcând spre 4,7 lei, pe fondul discuţiilor purtate la Parlament de conducerea Băncii Naţionale a României (BNR), preşedintele PSD, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Cursul începuse ziua la cota de 4,66 lei/euro.

Cursul euro se apropie de 4,7 lei pe fondul discuţiilor BNR-Dragnea-Guvern, de la Parlament
Cursul euro se apropie de 4,7 lei pe fondul discuţiilor...

La ora 13.00, cotaţia oficială afişată de BNR a fost de 4,6618 lei/euro, apoi a fluctuat - pe piaţa interbancară - în jurul valorii de 4,6620 lei. După ora 14.30, euro a început să urce şi la ora 17.00 (momentul demarării discuţiei) a ajuns la 4,6657 lei.

La ora scrierii acestei ştiri, euro a ajuns la 4,6698 lei - un maxim istoric interbancar, în condiţiile în care maximul cotaţiilor oficiale a fost de 4,6679 lei, atins în data de 23 ianuarie 2018. Şi atunci, ca şi acum, deprecierea leului faţă de euro vine pe fondul turbulenţelor politice, dar şi în contextul în care balanţa comercială şi cea de plăţi înregistrează deficite tot mai mari.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a ajuns joi la ora 17.00 la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, acolo unde se afla şi premierul Viorica Dăncilă, care ajunsese la biroul lui Liviu Dragnea în jurul orei 15.30.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

ZF.ro
ŞOC TOTAL! Un lanţ URIAŞ de retail DISPARE din România! Anunţul fulger a fost făcut chiar de Black Friday ŞOC TOTAL! Un lanţ URIAŞ de retail DISPARE din România! Anunţul fulger a fost făcut chiar de Black Friday
BLACK FRIDAY 2018 la eMag: 10 produse din oferta de mâine, care vor fi reduse masiv
ONE.ro
Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă" Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă"
A fost în 80 de vacanţe de lux, fără să cheltuiască niciun ban!
Cum arată principesa Karina, care l-a înlocuit pe Nicolae la succesiunea tronului României
Descopera.ro
UMILINŢA adusă de preşedintele francez Macron unei ţări care a făcut un SACRIFICIU istoric. „Este o RUŞINE!” UMILINŢA adusă de preşedintele francez Macron unei ţări care a făcut un SACRIFICIU istoric. „Este o RUŞINE!”
Două PASTILE pe care le iau majoritatea românilor frecvent sunt altceva decât le-a recomandat doctorul sau farmacistul. AVERTISMENT de ultimă oră ca urmare a analizării a 30.000 de oameni. „NU le mai luaţi!”
Un URAGAN de materie întunecată se va CIOCNI cu Pământul. Alerta dată în urmă cu puţin timp
Go4it.ro
NOKIA lansează cel mai IEFTIN telefon al său. Baterie de trei săptămâni şi preţ sub 100 de lei! NOKIA lansează cel mai IEFTIN telefon al său. Baterie de trei săptămâni şi preţ sub 100 de lei!
Ofertele de BLACK FRIDAY au început! Iată cele mai bune preţuri!
Declaraţie HALUCINANTĂ a unui ministru: „Nu am folosit niciodată un computer”
Csid.ro
Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii) Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii)
Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO
Vopseaua de păr: substanţele toxice pe care le conţin unele produse

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.