Cum arată noul business lounge din Paris în care călătorii din România se simt ca la hotel. GALERIE FOTO - VIDEO

Autor: Alex Ciutacu, Roxana Cârcior Postat la 30 iulie 2018 191 afişări  

În contextul în care aeroporturile sunt din ce în ce mai aglomerate, lounge-urile de pe acestea au devenit mai mult decât spaţii de relaxare înainte de zbor sau mofturi ale pasagerilor business: acestea reprezintă un factor cheie, la sol, pentru competiţia din aer dintre operatorii aerieni. La ce valoare pot să ajungă investiţiile în aceste spaţii şi care sunt celelalte priorităţi din strategia Air France pentru a ţine pasul cu „clientul nou“?

Cum arată noul business lounge din Paris în care călătorii din... deschide galeria

O serie de scaune, fotolii şi canapele, la capătul cărora se găseşte un open bar şi un bufet complet te întâmpină în prima parte a business lounge-ului aflat în terminalul L de pe aeroportul parizian Charles de Gaulle − acestea nu reprezintă nimic atipic pentru un business lounge dintr-un aeroport. În stânga însă, lângă intrare, se deschide un coridor către a doua parte a acestui lounge, inaugurată în urmă cu două săptămâni.
Aici, amprenta designerului francez de interior şi produse Mathieu Lehanneur se face resimţită în proiect prin piesa de rezistenţă a lounge-ului – Le Balcon (n.red.: Balconul) – un spaţiu utilizat drept bar-restaurant.

De la podeaua în mijlocul căreia tronează un motiv care imită „le bleu de ciel” (n.red.: albastrul cerului), ce se reflectă în tavanul auriu de tip oglindă, cei 34.000 de metri pătraţi ai noului segment de lounge cuprind baruri, locuri de joacă pentru copii, o bucătărie cu show live de gătit, cel mai mare spaţiu de wellness din lounge-urile francezilor, de 550 de metri pătraţi, şezlonguri de dormit, două saune şi un spaţiu pentru tratamente de îngrijire corporală.

„Vedem că produsele şi serviciile sunt importante atât în aeroport, cât şi în zbor. Investim în călătoria clienţilor. (...) Ştim că produsul de la sol este cheia pentru satisfacţia clienţilor, iar pentru clienţii de business, esenţial este să ai un business lounge”, descrie Anne Rigail, vicepreşedinte executiv pe segmentul de servicii clienţi în cadrul companiei Air France, cea mai recentă investiţie a operatorului francez de zboruri. 

Lounge-ul de 16 milioane de euro face parte dintr-un plan strategic al companiei, în cadrul căruia Air France îşi propune să investească 900 de milioane de euro pentru a îmbunătăţi experienţa de zbor a clienţilor. Proiectul recent inaugurat din terminalul L de pe aeroportul Charles de Gaulles, în zona 2E, se adresează călătorilor din spaţii non-Schengen, precum Rusia, România, Bulgaria, Croaţia şi din multe zone din Asia.

„Întreaga investiţie, de 900 de milioane de euro, se încadrează într-un plan de cinci ani, în perioada 2018-2022. Modernizăm cabinele de pasageri, business lounge-urile şi conectivitatea”, descrie Rigail principalele linii de investiţii ale companiei în perioada următoare. Business lounge-ul din zona 2E nu este singurul în care investeşte Air France.

Pe lângă cel pe care îl construieşte compania în zona 2F şi cele şase lounge-uri din Charles de Gaulle, francezii modernizează facilităţile din Lyon, Bordeaux, JFK, Washington, San Francisco şi Los Angeles. Potrivit reprezentantei Air France, peste 6 milioane de pasageri trec prin business lounge-urile companiei din toată lumea.

Accesul în acestea se realizează prin intermediul unui bilet de călătorie business class ori prin intermediul statutului de Elite Frequent Flyer pentru clienţii care circulă la economy class sau economy premium class. De asemenea, în baza locurilor disponibile, accesul se poate face şi prin plata unei taxe de 35 de euro.

Alături de investiţiile în lounge-uri, compania pariază şi pe digitalizare, care, la fel ca în toate celelalte industrii, are un rol disruptiv şi în businessul operatorilor aerieni. Un pas făcut de Air France în acest sens se leagă, de pildă, de introducerea conexiunii Wi-Fi în toate aeronavele companiei în următorii ani. Nevoia conectivităţii, în special a internetului în avion, este una specifică „clientului nou”, spune Anne Rigail.

„Putem vedea că oamenii călătoresc mai mult, schimbă mai des liniile aeriene şi trebuie să fii cel mai bun pentru fiecare parte a călătoriei. La nivel de aşteptări noi, clienţii vor totul instant, ca atunci când comanzi ceva de pe internet. Aceştia vor fluiditate la check-in, la boarding, la poarta de securitate, peste tot vor o experienţă fluidizată. (...) Dezvoltăm şi traseul digital al clientului, ceea ce înseamnă că aceştia pot avea pe site sau pe aplicaţie toate informaţiile. Când vine vorba de lounge, aceştia pot vizualiza harta lounge-ului şi lista de servicii şi chiar pot face rezervări la activităţi precum experienţa tratamentelor cosmetice sau duşurile”, explică Rigail.

În aşteptările clienţilor de astăzi, totul este digital, spune ea. „Dezvoltăm toate canalele de comunicare cu clienţii. Dacă vrei să îţi primeşti cartea de îmbarcare pe Facebook, pe Messenger, o ai acolo, dezvoltăm soluţii şi pe WhatsApp, WeChat şi toate canalele de social media, acolo unde sunt oamenii. Spre exemplu, chinezii nu stau pe aceleaşi platforme pe care stau francezii sau americanii. Dezvoltăm parteneriate şi cu servicii de tip asistent vocal, precum Alexa; serviciul a fost deja implementat în sistem. Dacă o întrebi pe Alexa informaţii despre zboruri, ea îţi va răspunde la întrebări. Încercăm să dezvoltăm această excursie digitală în paralel cu excursia fizică.”

Aceste îmbunătăţiri nu se vor reflecta şi în preţul biletelor, spune reprezenta Air France. „În acest moment nu am operat nicio creştere în preţul biletelor pentru că vrem să îmbunătăţim experienţa clientului. Este doar o necesitate (investiţiile derulate − n.red.) într-un sens competitiv, pentru a rămâne atractivi pentru clienţi.”

Potrivit platformei GlobeNewswire, grupul Air France-KLM, din care face parte operatorul Air France, a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 25,7 miliarde de euro, în creştere cu 3,8% faţă de anul anterior, şi are peste 84.000 de angajaţi. Aeroportul Charles de Gaulle este al zecelea din lume ca mărime şi al doilea din Europa, după Heathrow din Londra, cu 70 de milioane de pasageri în 2017, în creştere faţă de 66 de milioane de pasageri în anul precedent. În total, aeroportul a gestionat peste 475.000 de zboruri anul trecut, potrivit datelor oficiale ale companiei.

Operatorii tradiţionali de zboruri investesc de decenii în lounge-urile de la sol. În Zürich, de pildă, Swiss a inaugurat un spaţiu vast pentru pasagerii claselor business şi premium – cu secţiuni separate pentru fiecare dintre acestea, la fel ca în aer; lounge-ul elveţienilor este prevăzut cu o terasă ce oferă priveliştea Alpilor elveţieni. Turkish Airlines a investit în extinderea spaţiului lounge-ului CIP din Istanbul în 2014, iar în prezent acesta se întinde pe o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi şi are un concept ce se bazează pe autenticitatea culturală, incluzând în ofertă preparatele tradiţionale turceşti.

Pe meniuri inedite au pariat şi alţi operatori aerieni: unul dintre lounge-urile Cathay Pacific din Hong Kong este dotat cu un bar de noodles; iar operatorul australian Qantas oferă pizza gourmet şi chiar şi un grătar în aer liber, potrivit Financial Review.
De asemenea, şi operatori precum Qantas, Emirates, Etihad şi Thai Airways oferă clienţilor claselor premium masaje gratuite în lounge-urile lor.
Lufthansa pune la dispoziţia pasagerilor de clasa I un terminal privat, în Frankfurt: după ce sosesc la aeroport, pasagerii au parte de un asistent personal, dormitoare şi băi private.

Potrivit CNN, nu doar operatorii aerieni investesc în lounge-uri: jucători independenţi deschid accesul celor care nu ar putea avea altfel experienţa unui astfel de spaţiu de relaxare şi investesc în lounge-uri destinate călătorilor în scopuri de business care zboară în regim economy, dar au în continuare nevoie de linişte. Spre exemplu, Plaza Premium, companie fondată în urmă cu aproximativ două decenii de un vicepreşedinte de bancă pe nume Song Hoi-see, are peste 100 de locaţii în toată lumea; clienţii plătesc pentru a beneficia de serviciile acestora între 35 şi 50 de dolari. În ceea ce priveşte digitalizarea serviciilor de zbor, şi aceasta reprezintă o regulă din noul model de business al operatorilor aerieni: spre exemplu, grupul Lufthansa a anunţat investiţii de peste 500 de milioane de euro în digitalizare în intervalul 2017-2020, potrivit Reuters. Nici operatorii low-cost nu stau deoparte la capitolul investiţii în această direcţie:
Ryanair, de pildă, a anunţat investiţii în diverse proiecte digitale, cum ar fi o aplicaţie de 3 milioane de euro pentru călători.  

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

„Un lider nu se formează. Ai stofă de lider sau nu" „Un lider nu se formează. Ai stofă de lider sau nu"

​Dacă ar putea da timpul înapoi, Mădălin Mihailovici ar alege să fie chirurg, însă de zece ani activează în cadrul companiei Veolia România, al cărei CEO a devenit anul trecut. în paralel, face parte din corpul profesoral al universitĂţii tehnice de construcţii bucureşti. dacă În mediul academic a intrat în urmă cu peste un sfert de secol, domeniul hidrotehnic i-a fost familiar încă din copilărie, prin prisma meseriei tatălui său. Este pasionat de maşini şi fotbal şi spune că iubeşte apa. Care este povestea sa şi cum a ajuns să ocupe poziţia de lider al unuia dintre principalii furnizori de apă, energie şi canalizare din piaţa locală?

vezi continuarea
ZF.ro
S-A TERMINAT!! TOŢI românii care au cumpărat maşini second hand vor fi VERIFICAŢI de ANAF. Fiscul începe operaţiunea ”XENON” S-A TERMINAT!! TOŢI românii care au cumpărat maşini second hand vor fi VERIFICAŢI de ANAF. Fiscul începe operaţiunea ”XENON”
LOVITURĂ URIAŞĂ: Unul dintre cele mai mari branduri de magazine DISPARE total din piaţă. TOATE magazinele se vor ÎNCHIDE
ONE.ro
Drama neştiută a lui Kinga Sebestyen. ”Medicii mi-au spus că risc să agravez problema şi pot rămâne fără vedere sau auz” Drama neştiută a lui Kinga Sebestyen. ”Medicii mi-au spus că risc să agravez problema şi pot rămâne fără vedere sau auz”
Emil Rengle, mesaj emoţionant privind referendumul. ”Iubirea nu se votează”
Moise Guran a făcut împrumut la bancă şi a jucat toţi banii la bursă: „În 7 ani, de la 50 de milioane de lei vechi...
Descopera.ro
VIDEO - Un FENOMEN misterios are loc în România şi îi contrariează pe pe toţi cei care îl văd. La 7.000 de km depărtare, în SUA, se întâmplă acelaşi lucru. ''Nu am mai văzut asta în viaţa mea!'' Inclusiv savanţii au fost derutaţi VIDEO - Un FENOMEN misterios are loc în România şi îi contrariează pe pe toţi cei care îl văd. La 7.000 de km depărtare, în SUA, se întâmplă acelaşi lucru. ''Nu am mai văzut asta în viaţa mea!'' Inclusiv savanţii au fost derutaţi
ZONA din România unde temperatura va ajunge la 50 de grade. ANUNŢ de ultimă oră al climatologilor
În PREMIERĂ glactică, japonezii au reuşit să aterizeze cu două nave pe un ASTEROID şi au trimis şi imagini. ''Este un moment ISTORIC, ne răspunde la marea întrebare a OMENIRII''
Go4it.ro
Cum să foloseşti WAZE direct pe ecranul din maşină folosind un IPHONE Cum să foloseşti WAZE direct pe ecranul din maşină folosind un IPHONE
Telefonul HUAWEI de care APPLE se sperie. Promite performanţă mai bună la un preţ mai mic
HUAWEI a mers la lansarea IPHONE XS şi a oferit cumpărătorilor suc FĂRĂ MERE
Csid.ro
Ceaiul verde: cum îl alegem ca să fie eficient Ceaiul verde: cum îl alegem ca să fie eficient
Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO
Dislipidemie: cauze şi tratament

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.