Dăncilă o ţine din gafă în gafă. Ce confuzie a făcut in mesajul transmis de Ziua Imnului
Premierul Viorica Dăncilă a făcut o confuzie în mesajul transmis, duminică, de Ziua Imnului, vorbind despre "cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia". Câmpia Libertăţii se află la Blaj, nu în Alba Iulia, iar adunările naţionale de aici au avut loc în 1848.
UPDATE: Mesajul transmis, de Ziua Imnului, de premierul Viorica Dăncilă a fost modificat pe site-ul Guvernului, astfel încât greşeala legată de "Câmpia Libertăţii" a fost corectată, fiind scoasă cu totul precizarea.
Marcăm astăzi Ziua Imnului Naţional al României, sărbătoare cu o încărcătură aparte în Anul Centenar al Marii Uniri. "Deşteaptă-te, române!" le-a insuflat curaj românilor în multe momente ale istoriei moderne. I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat la Alba-Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinţei împlinite a românilor de unitate.Astăzi, ”Deşteaptă-te, române!” este imnul nostru naţional şi ne emoţionează ori de câte ori îl auzim ca o încununare a succeselor compatrioţilor noştri", se precizează în mesajul postat, la ora transmiterii ştirii, pe site-ul Guvernului.
În mesajul iniţial se arăta: “Marcăm astăzi Ziua Imnului Naţional al României, sărbătoare cu o încărcătură aparte în Anul Centenar al Marii Uniri. "Deşteaptă-te, române!" le-a insuflat curaj românilor în multe momente ale istoriei moderne. I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinţei împlinite a românilor de unitate.
Astăzi, ”Deşteaptă-te, române!” este imnul nostru naţional şi ne emoţionează ori de câte ori îl auzim ca o încununare a succeselor compatrioţilor noştri".
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











