Cum a ajuns un business pornit cu câteva saltele, o somieră şi o canapea la un portofoliu de 100.000 de produse

Autor: Andra Stroe Postat la 22 iunie 2022 388 afişări

Cum a ajuns un business pornit cu câteva saltele, o somieră şi o canapea la un portofoliu de 100.000 de produse

SomProduct, retailer de mobilă şi decoraţiuni pentru casă, anunţă pentru primul trimestru al anului 2022 o creştere de 180% a cifrei de afaceri, de la 6 milioane la 17 milioane de lei. Cu o experienţă de peste 13 ani în industria Home&Deco, compania a ajuns în prezent la un spaţiu de depozitare de peste 12.500 de metri pătraţi.

Dacă în anul 2008, Sergiu şi Cristina Cadar puneau bazele unui magazin online, cu doar câteva produse: trei saltele, o somieră, o canapea, portofoliul de produse cuprinde astăzi aproximativ 100.000 de produse premium, din game variate, de la peste 450 de furnizori din întreaga lume, care reprezintă seturi de mobilier pentru dormitor, living, camera copiilor, birou, bucătărie, fotolii, canapele şi colţare, până la covoare, textile, decoraţiuni interioare şi elemente de design, corpuri de iluminat, electrocasnice şi obiecte pentru terasă şi grădină.

„Am început în 2018, cu un depozit de 2.200 de metri pătraţi la Baia Mare, iar după un an am relocat un spaţiu la Cluj, de 5.500 mp. De-a lungul timpului, spaţiile de vânzare şi cele logistice au crescut cu 400%, de la 2.500 mp la 12.500 mp, cât deţinem în momentul actual, în trei oraşe importante din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov”, au declarat Sergiu şi Cristina Cadar.

Interesul tot mai crescut al românilor pentru amenajări interioare, design şi mobilier, îi determină pe soţii Cadar să exploreze noi pieţe, să deschidă show-room-uri în alte oraşe relevante din România şi să depăşească numărul actual de cumpărători care însumează peste 100.000 de clienţi pe an. De asemenea, focusul vânzărilor online rămâne în continuare o prioritate pentru business şi înregistrează o creştere a numărului vizitatorilor online ai site-ului companiei, care, conform statisticilor, a crescut de la 13 milioane la 21 de milioane de vizite pe an.

„În următorii 3-5 ani, ne propunem să devenim cel mai mare brand Home&Deco din România, cu peste 500.000 clienţi anual. Prioritatea noastră principală pe următorii 3 ani înseamnă deschiderea de noi show-room-uri de dimensiuni medii-marii în oraşele relevante din ţară. Noi credem în mixul dintre offline şi online, astfel vom fi în continuare prezenţi online pe toate canalele media, iar promovarea online va rămâne una dintre liniile principale de business, dar ne dorim să abordăm o strategie omnichannel complexă, cu magazine în cât mai multe locaţii, nu doar din România, pentru o experienţă completă pentru clienţii noştri”, au declarat Sergiu şi Cristina Cadar.

Creşterea cifrei de afaceri a fost susţinută de extinderea pe plan internaţional, unde vânzarile externe, în principal Ungaria şi Franţa, au ajuns la aproximativ 3,5 milioane de lei pe an, ceea reprezintă 5% din cifra de afaceri. Unul dintre pilonii de bază ai strategiei brandului SomProduct este politica de îmbunătăţire constantă a serviciilor şi produselor, în concordanţă cu necesităţile şi feedback-ul clienţilor.

Pentru a susţine această dezvoltare continuă, SomProduct aproape şi-a dublat numărul angajaţilor de la 70 la 135, cu accent pe consolidarea echipelor executive. Pilonii de succes ai business pentru anul 2022 rămân în continuare satisfacţia clienţilor şi livrarea într-un timp cât mai rapid.

Având experienţă în livrarea şi transportul de mobilier greu şi voluminos, SomProduct a pus bazele unei companii de curierat proprii. SMP Courier operează cu o flotă de 15 vehicule şi o reţea de parteneri atenţi selecţionaţi la nivelul întregii ţări, dar şi în Budapesta. Termenul de livrare al produselor de mobilier greu din SMP Courier fiind de 3-5 zile.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
business,
portofoliu,
mobilier

Citeşte pe Gandul.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.