Cum a ajuns o echipă de români să se afle în spatele unei premiere la nivel global în domeniul fintech

Autor: Ioana Nita Postat la 14 martie 2019 654 afişări

Start-up-ul Zoidcoin Network a lansat la începutul acestui an un card pentru criptomonede, primul de pe piaţă la nivel internaţional, acesta fiind livrat deja în peste zece ţări din întreaga lume. Cum a ajuns o echipă de români să se afle în spatele unei premiere la nivel global în domeniul fintech, un domeniu extrem de efervescent, aflat la intersecţia industriilor financiare şi de tehnologie?

Proiectul a pornit la drum de la o altă soluţie, şi ea dezvoltată pentru clienţi internaţionali. Mai exact, în urmă cu un an, Eduard Oneci, absolvent de Politehnică şi antreprenor cu experienţă în zona de marketing digital, s-a întâlnit cu Vasile Burcin, care avea nevoie de un sfat pentru businessul său – o aplicaţie mobilă de fidelizare prin intermediul căreia comercianţii îşi făceau reclamă. „Mobzoid a avut foarte mulţi comercianţi înscrişi în platformă, peste 400, majoritatea fiind din Grecia, iar restul din Franţa şi România. Aceştia îşi făceau reclamă oferind puncte de fidelizare într-o monedă virtuală cu care clienţii îşi puteau cumpăra spre exemplu cafeaua de la restaurantul partener. Practic, comerciantul îşi plătea publicitatea cu cafea”, a povestit Vasile Burcin, fondatorul Mobzoid. El a pornit start-up-ul în 2014 împreună cu un partener din Cipru – Loucas Markides – în urma unei investíţii de peste 60.000 de dolari, Mobzoid fiind o platformă de publicitate online care punea în legătură comercianţii cu publicul lor ţintă.

Astfel, prin intermediul unei aplicaţii mobile, utilizatorii de Mobzoid erau recompensaţi atunci când interacţionau cu reclamele, platforma funcţionând ca o microeconomie închisă cu propria monedă virtuală. După câţiva ani însă, cei doi parteneri de la Mobzoid aveau nevoie să scaleze businessul, iar trecerea la tehnologia blockchain a fost considerată cea mai bună variantă. „Eduard a venit cu ideea modelului de business bazat pe tehnologia blockchain, iar din 2018 am pornit pe acest drum”, a precizat el. Aşa a luat naştere Zoidcoin Network, un start-up de tehnologie care oferă soluţii complete de blockchain altor companii care vor să se dezvolte în această industrie.

Practic, start-up-ul a creat un întreg ecosistem din care face parte şi cardul ZoidPay – primul card pentru criptomonede disponibil deja pe piaţă. Mai multe start-up-uri din întreaga lume au strâns bani pentru lansarea unui astfel de card, însă nu au reuşit să şi facă acest pas pentru că s-au bazat pe infrastructura giganţilor care emit carduri bancare, precum Visa sau MasterCard, care nu le-au permis accesul în ecosistem. Unul dintre start-up-uri este TenX, care a strâns 80 milioane de dolari, dar încă nu a livrat nimic pe piaţă.

„Noi am replicat practic infrastructura Visa pe blockchain. În tranzacţiile de pe blockchain nu sunt intermediari. Utilizatorii folosesc criptomoneda ZCN (zoidcoin) pentru a cumpăra produse şi servicii la preţuri speciale”, a explicat Eduard Oneci, cofondatorul Zoidcoin Network alături de Vasile Burcin şi Loucas Markides.

Cei trei au investit până acum peste un milion de dolari pentru dezvoltarea soluţiilor Zoidcoin bazate pe tehnologia blockchain, suma incluzând atât capitalul investit, cât şi investiţia în oameni, echipa fiind platită în criptomoneda proprie – ZCN. La dezvoltarea soluţiilor Zoidcoin au lucrat full-time şapte persoane şi cinci colaboratori, la care se adaugă şi boardul de advisori printre care se numără şi Vassilis Nikolopoulos – un specialist în tehnologia blockchain care face studii şi cercetări la nivelul Uniunii Europene.

Start-up-ul, administrat de compania ZCN ZOID LTD din Cipru, care urmează să aibă şi o reprezentanţă locală, a reuşit să strângă din decembrie anul trecut şi până în prezent fonduri de 250.000 de dolari, prin intermediul ICO (Initial Coin Offering) – metoda folosită pe piaţa de criptomonede, similară celei a unei listări la bursă (IPO – Initial Public Offering) în cazul companiilor tradiţionale.

De ce să investeşti însă într-un start-up axat pe tehnologia blockchain? „Potenţialul de dezvoltare este imens, în condiţiile în care tehnologia blockchain permite scalarea unor procese complicate la costuri reduse. Pe lângă acest lucru, blockchainul este cea mai sigură tehnologie la momentul actual. Fiind o bază de date descentralizată, în care interacţiunile sunt peer-to-peer, utilitatea este una clară – poate fi implementată în toate domeniile (medical, logistică, transport ş.a.m.d.)”, a subliniat el.

Potrivit unui studiu realizat de compania de audit şi consultanţă PwC (PricewaterhouseCoopers) anul trecut, patru din cinci executivi au declarat că deja au început să implementeze tehnologia blockchain în sistemul lor actual. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 600 de executivi din 15 ţări din întreaga lume. În acest context, pariul pe care echipa Zoidcoin Network l-a pus în investiţia pentru realizarea unui card de criptomonede şi dezvoltarea unui întreg ecosistem pe tehnologia blockchain are toate şansele, cred fondatorii, să aibă succes la nivel global. De altfel, cardul ZoidPay a fost deja livrat în peste zece ţări din întreaga lume, printre care se numără SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa, Emiratele Arabe Unite (Dubai) şi Japonia.

Cum se foloseşte însă cardul ZoidPay? Acesta funcţionează împreună cu aplicaţia mobilă dedicată – ZoidPay Wallet, cu ajutorul căreia utilizatorii pot cumpăra în prezent criptomoneda proprie a start-up-ului, ZCN, dar şi moneda ethereum, urmând ca treptat să fie adăugate şi alte criptomonede în platformă. Walletul ZoidPay transformă totodată într-un POS orice dispozitiv care are integrată tehnologia NFC (Near Field Communication) şi aplicaţia instalată, astfel putându-se realiza transferuri de pe card de la persoană la persoană sau de la persoană la comerciant. Cardul ZoidPay este contacless şi are  un smart chip pentru a putea fi folosit în viitor şi la POS-uri dedicate direct la comercianţi. Start-up-ul tatonează în prezent ideea de a pune pe piaţă POS-uri dedicate pentru cardurile cu criptomenede.

Soluţia ZoidPay se adresează oricărei companii care oferă produse sau servicii pe blockchain, start-up-ul punând la dispoziţie şi o variantă whitelabel a cardului. Astfel, ZoidPay va funcţiona la fel ca Visa sau MasterCard, companiile putând să îşi pună propriul brand pe card şi să folosească infrastructura tehnologică creată de Zoidcoin. „Până acum am fabricat în total 50.000 carduri şi am livrat deja în peste zece ţări – peste 200 de utilizatori persoane fizice şi opt companii mari care pot deveni clienţi pentru soluţia whitelabel. În această fază nu am trimis carduri decât unor persoane cheie care au influenţă în industria de criptomonede şi cu ajutorul cărora ne vom face mai uşor cunoscuţi. Distribuirea masivă către utilizatori va începe în cursul lunii acesteia”, a punctat Eduard Oneci. Cardul ZoidPay funcţionează deocamdată doar în reţeaua Zoidcoin, start-up-ul urmând să pună la dispoziţie un marketplace descentralizat pentru comercianţi, ZoidShop, astfel încât utilizatorii să poată cumpăra produse direct din platformă. „Suntem în discuţii toţi comercianţii care au fost în Mobzoid. Adopţia lor o vom face treptat. În prima fază, selectăm branduri de renume care pot oferi discounturi semnificative pentru deţinătorii de ZCN (zoidcoin) şi care pot livra comenzile în întreaga lume. O surpriză pe piaţa locală este www.bilet.ro, care va fi pe ZoidShop şi va accepta plata cu criptomonede – ETH şi ZCN tokens”, a precizat el. 

În plus, start-up-ul va integra şi un sistem de promovare (Zoid Advertising Engine) pentru comercianţi prin care aceştia vor putea oferi diferite reduceri utilizatorilor. „În tranzacţiile de pe blockchain nu sunt intermediari. Utilizatorii folosesc criptomoneda ZCN (zoidcoin) pentru a cumpăra produse şi servicii la preţuri speciale. Oferim un discount de minimum 20% la cumpărăturile cu criptomoneda ZCN – comercianţii primesc în schimb buget pentru publicitate.”

În prezent, valoarea unui ZCN este fixă, de 0,03 dolari, aceasta fiind însă valoarea din prima etapă de vânzare a criptomonedei, în care ţinta este de a vinde 70 milioane de ZCN în valoare totală de 2,1 milioane de dolari. „Valoarea unei criptomonede este direct proporţională cu produsul şi tehnologia pe care o promovează. Sunt mai multe tipuri de tokeni (reprezentarea tangibilă a unui fapt, a unei operaţiuni, în cazul acesta o monedă virtuală – n. red.). ZCN este un token utilitar, ceea ce înseamnă că utilizatorii noştri îl pot folosi imediat în platformă – e o conexiune clară, directă între tehnologie şi token”, a explicat Eduard Oneci.

În total, Zoidcoin va avea cinci etape de vânzare, urmând ca în fiecare dintre acestea valoarea unui ZCN să crească până la ultima etapă când acesta va valora 0,06 dolari – ţinta din ultima etapă vizează vânzarea a 50 milioane de ZCN în valoare totală de 3 milioane de dolari. „După ultima etapă de vânzare se va trece la valoarea de piaţă – în momentul listării în cadrul exchange-urilor (platforme de tranzacţionare pentru criptomonede - n. red.). Procesul de cumpărare va fi anunţat pe site, de asemenea urmează o nouă variantă de site care va include şi sistemul de plăţi – cryptocard, wallet şi marketplace.”

Pe lângă wallet şi marketplace, ecosistemul dezvoltat de Zoidcoin Network include şi protocoale (Zoid Protocols) pentru securitate şi confidenţialitate, care asigură integritatea datelor utilizatorilor în ecosistem, precum şi pentru realizarea plăţilor, tranzacţiile fiind validate mai rapid şi la costuri reduse. 

Planul Zoidcoin Network este de a crea clustere pentru ZoidPay în întreaga lume, urmând să lanseze oficial cardul pentru criptomonede în mai multe oraşe mari de pe glob, primele pe listă fiind cele din SUA şi Japonia, unde industria de criptomonede este cea mai dezvoltată. Obiectivul start-up-ului este de a încheia parteneriate cu unele dintre cele mai mari platforme de tranzacţionare pentru criptomonede din lume pentru cardul ZoidPay şi celelalte soluţii complementare ale soluţiei whitelabel dezvoltate.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.