Criza politică: Ce şanse are România să repete scenariul crizei din 2009-2010 şi de ce astăzi am putea ieşi mai uşor din dificultate VIDEO
România nu se îndreaptă spre o criză de amploarea celei din 2009-2010, dar mediul de afaceri va traversa o perioadă de presiune crescută asupra companiilor.
„Ne aşteptăm la o înrăutăţire a situaţiei unor companii, dar nu la un val atât de mare de companii care să ajungă în dificultate", a declarat Adrian Lotrean, fondatorul Infinexa, companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate.
Comparaţia cu 2009-2010 rămâne relevantă în orice analiză a riscului economic actual. Acea perioadă a fost marcată de un număr masiv de companii intrate în insolvenţă, cu efecte în lanţ asupra pieţei muncii, sistemului bancar şi furnizorilor. De această dată, aşteptările sunt mai temperate.
Un element esenţial care diferenţiază conjunctura actuală de cea de acum 15 ani este calitatea instrumentelor disponibile antreprenorilor.
„Ce s-a îmbunătăţit faţă de perioada respectivă este că instrumentele la dispoziţia antreprenorilor pentru a trata probleme de genul acesta au devenit mai complexe şi există cadre actualizate cu normele europene", a mai spuns Lotreanu la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
România se aliniază astfel celor mai bune practici europene în materie de restructurare.
„Din punctul acesta de vedere suntem aliniaţi cu cele mai bune practici la nivel european. Există inclusiv iniţiative la nivel european care să unifice aceste cadre de restructurare" mai adaugă el.
Antreprenorii au acum acces la mecanisme de restructurare preventivă care permit stabilizarea unei afaceri înainte ca situaţia să devină ireversibilă, reducând impactul asupra creditorilor, angajaţilor şi partenerilor comerciali.
Presiunea asupra companiilor rămâne reală, dar capacitatea de răspuns a ecosistemului economic este mai solidă decât în urmă cu un deceniu şi jumătate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













