România este cel mai mare exportator de banane din Uniunea Europeană. Exportăm de trei ori mai multe banane decât exportăm mere. La blugi însă nu mai stăm aşa bine, industria textilă fiind astăzi tot mai palidă.

Una dintre problemele majore ale României este cea a competitivităţii. Legată de calitatea mediului de afaceri, infrastructură, educaţie, antreprenoriat, acces la capital şi tehnologie, problema competitivităţii explică în bună măsură valorificarea extrem de limitată a celor patru libertăţi din cadrul Pieţei Unice în care am avut şansa istorică să intrăm în 2007. România se află astăzi la puţin peste 1/3 din nivelul mediul de competitivitate al UE pentru cea mai slab competitivă regiune (Sud-Est) şi la 2/3 din nivelul mediu de competitivitate pentru cea mai avansată regiune (Bucureşti-Ilfov). Asta înseamnă că abia dacă ajungem la 40% din competitivitatea celor mai avansate regiuni din UE cu cea mai competitivă regiune a noastră.

Avantajele comparative şi competitive sunt foarte importante pentru generarea de valoare adăugată în cazul unei economii deschise. Modul în care reuşeşti să vinzi produse autohtone pe pieţele externe şi modul în care poţi să faci faţă concurenţei externe la tine acasă este expresia clară a nivelului tău de competitivitate.

Acest aspect este cu atât mai important pentru creşterea şi dezvoltarea economică atunci când politicile tale publice pun accent pe impulsionarea continuă a cererii agregate ca factor de creştere şi dezvoltare. În mod logic, vei avea succes cu un astfel de model dacă oferta internă răspunde prompt la această creştere stimulată pe deficit şi datorie publică. Când datoria publică ce finanţează deficitul excesiv din spatele cererii agregate este externă, soldul balanţei comerciale devine şi mai important pentru alimentarea cu valută care să susţină serviciul datoriei externe în creştere. Dacă oferta nu se dezvoltă şi nu oferă spaţiul fiscal suficient pentru a corecta ulteriori deficitul, măsurile ulterioare de corecţie (creşterea de fiscalitate) devin pro-ciclice şi vor lovi suplimentar în această producţie internă, făcând-o şi mai puţin competitivă pe pieţele externe.

Este România într-un astfel de scenariu? Analiza comerţului exterior ne poate da un răspuns destul de clar la această întrebare. Prima componentă luată în calcul este exportul de bunuri şi servicii (FOB). În anul 2024 am exportat bunuri şi servicii în valoare de circa 93 de miliarde de euro (Figura 1). Jumătate din această valoare reprezintă maşini şi echipamente de transport (43,5 miliarde. Trei grupe de produse concentrează aproape 80% din exporturile României în 2024 (maşini şi echipamente de transport, produse prelucrate clasificate în principal după materia primă şi articole manufacturate diverse). Asta înseamnă, pe de o parte, o specializare în producţie şi la export foarte îngustă, o vulnerabilitate importantă. Practic, în economia românească astăzi găsim tot mai puţine avantaje comparative sau competitive în spatele acestor exporturi. Dacă privim la dinamica exporturilor faţă de momentul intrării în Uniunea Europeană observăm că exporturile s-au triplat. Cea mai importantă dinamică la export de când am intrat în Piaţa Unică au avut-o băuturile şi tutunul (exportul a crescut de 12 ori faţă de 2007) şi produsele alimentare şi animale vii (creştere de 10 ori a exporturilor faţă de 2007), produse care însă nu au o pondere semnificativă în exporturile totale. Două dintre categoriile aflate pe primele locuri au avut însă ritmuri de creştere mult mai modeste prin comparaţie cu dinamica exporturilor totale: produsele prelucrate clasificate în principal după materia primă şi cele manufacturate diverse. Pe lângă faptul că avem puţine categorii la care putem vorbi de avantaje comparative şi competitive, doar la unul singur putem spune că dinamica reflectă o consolidare pe Piaţa Unică – maşini şi echipamente de transport iar la cele la care avem avantaje în creştere (tutun, alimente, băuturi) ponderea comerţului rămâne una scăzută dar cu o dinamică pozitivă clară. 

Competitivitatea externă este completată de cea de pe piaţa locală. Internaţionalizarea unei afaceri apare în cadrul unor companii multinaţionale sau transnaţionale (de exemplu, 70% din producţia locală de produse din tutun realizată de o astfel de companie se exportă pe pieţele internaţionale; în industria auto procentul este ceva mai redus dar este şi el semnificativ) ca parte a unor lanţuri de valoare dezvoltate regional sau local sau apare ca o consecinţă a maturizării unor afaceri locale care au acumulat experienţă pe piaţa locală. Substituirea producţiei locale cu importuri denotă clar o pierdere de competitivitate şi o vulnerabilitate în creştere. În plus, importurile de completare folosite pentru a asambla bunuri destinate exporturilor arată şi ele o vulnerabilitate suplimentară. Analizând structura exporturilor din 2007 şi pe cea din 2024, putem observa că am pierdut competitivitate în sectoare cum ar fi articole manufacturate diverse, produse prelucrate clasificate în principal după materia primă, combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale conexe, şi materiale crude, necomestibile, exclusiv combustibili şi am câştigat competitivitate semnificativ în sectoare ca maşini şi echipamente de transport, produse alimentare şi animale vii şi băuturi şi tutun. Privind din perspectiva complexităţii exporturilor, nu putem spune că am câştigat semnificativ şi că valorificăm la adevăratul nostru potenţial integrarea în Piaţa Unică.

Valoarea totală a importurilor a atins în 2024 suma record de circa 126 de miliarde de euro, o creştere de 2,5 ori faţă de 2007 (mai redusă decât dinamica exporturilor). Suma este impresionantă şi este legată de consumul intern dar şi de producţia de export (acele importuri de completare, importurile tehnologice etc.). Deşi avem clar un avantaj competitiv şi comparativ în producţia şi exportul de maşini şi echipamente de transport, importăm mai multe astfel de produse decât reuşim să exportăm. Asta înseamnă că nevoia de tehnologizare menită să susţină producţia locală stimulată de cererea agregată în creştere este importantă şi nu poate fi susţinută în bună măsură de producţia internă de aşa ceva. În bună măsură, suntem concentraţi aproape exclusiv pe autoturisme, neproducând echipamente şi utilaje agricole, de exemplu. Nu mai vorbim de roboţi industriali sau alte tehnologii mai avansate. Observăm aşadar că pe cel mai important produs la export avem avantaje comparative şi competitive dar nu suficiente şi nu adaptate nevoilor de pe piaţa locală. Interesant este că în topul primelor patru produse la import se regăsesc cele din topul primelor trei la export. Mai mult, produsele chimice sunt pe locul 2 la importuri, având un rol marginal pe partea exporturilor. Competitivitatea în acest sector este prăbuşită clar, în ciuda unor avantaje comparative evidente (resurse naturale importante pentru petrochimie).

Dacă ne uităm la schimbările de structură în cazul importurilor între 2007 şi 2024, vedem o deteriorare semnificativă a competitivităţii pe piaţa locală pentru următoarele sectoare: articole manufacturate diverse, produse alimentare şi animale vii, produse chimice şi produse conexe. Competitivitate mai mare pe piaţa locală remarcăm în cazul produselor prelucrate clasificate în principal după materia primă, combustibililor minerali, lubrifianţilor şi materiale conexe şi maşini şi echipamente de transport (la acestea din urmă însă competitivitatea mai mare nu reuşeşte să compenseze cererea locală de astfel de produse).

Nu în cele din urmă, deficitul balanţei comerciale este important şi el pentru discuţia legată de competitivitate şi dezvoltare economică. În formarea PIB-ului, deficitul de balanţă comercială erodează dinamica pozitivă a acestuia. El este astăzi undeva la 5% din PIB. Rezolvarea acestui deficit ar putea adăuga sustenabil câteva procente importante pe an la dinamica PIB-ului. Din păcate, acest deficit este legat de deficitul bugetar, o bună parte din acesta fiind destinat cheltuielilor de consum care sunt dominate în totalul cheltuielilor publice anuale. Reducerea deficitului bugetar excesiv poate tempera şi acest deficit comercial şi toate procentele rezultate din această ajustare pozitivă se vor adăuga apoi la dinamica PIB.

După ce a cunoscut o revigorare de la intrarea noastră în Uniunea Europeană (Figura 3), deficitul comercial a început să se deterioreze semnificativ. Acest lucru arată că integrarea ne-a prins oarecum nepregătiţi şi cu o economie privată încă destul de rudimentară şi cu foarte puţine avantaje competitive reale. Dacă ne uităm la o comparaţie a soldului balanţei comerciale pe categorii de produse, observăm că în foarte puţine cazuri am reuşit să ameliorăm acest deficit: (i) băuturi şi tutun (avem excedent), (ii) materiale crude, necomestibile altele decât combustibili (avem excedent) şi (iii) maşini şi echipamente de transport. La toate celelalte situaţia s-a înrăutăţit în timp.

În concluzie, din analiza structurii şi dinamicii comerţului exterior reiese faptul că economia României are astăzi o situaţie competitivă dezavantajoasă în cadrul Pieţei Unice care se resimte şi pe piaţa locală. Identificarea acelor sectoare unde există evoluţii pozitive semnificative în ultimii ani şi proiectarea de politici publice sectoriale dedicate (bazate nu pe subvenţii sau ajutoare de stat ci pe facilităţi fiscale) ar putea îmbunătăţi semnificativ balanţa comercială. Aceste sectoare par a fi destul de clare şi pot fi şi mai clare la o analiză mai în detalii pe fiecare grupă si subgrupă de produse: maşini şi echipamente de transport (mai ales pentru agricultură şi industrie), produse chimice, produse alimentare. Aberaţiile de tipul impozitul pe construcţii speciale, plafonarea adaosurilor, plafonarea preţurilor, fixarea preţurilor, subvenţionarea preţurilor, supraimpozitarea profiturilor, supraimpozitarea cifrei de afaceri, care deteriorează în mod evident competitivitatea puţinelor sectoare care performează pe piaţa unică, ar trebui urgent analizate şi eliminate. Fără o predictibilitate fiscală pe termen lung, fără transparenţă şi cooperare reală cu mediul de afaceri în elaborarea de politici publice, problema se va complica şi mai mult. Fără schimbarea modelului de dezvoltare care să pună accent pe producţie şi export nu putem vorbi de dezvoltare sustenabilă în România. Ostilitatea faţă de capitalul străin, companiile multinaţionale, Piaţa Unică şi proiectul european, izolaţionismul sunt păguboase şi ne îndepărtează de prosperitate. Una din soluţiile la deficitul bugetar excesiv rămâne reluarea creşterii economice prin exporturi generate de acele ramuri care au avantaje competitive reale, relevate de succesul pe una din cele mai concurenţiale pieţe regionale care produce astăzi 1/5 din PIB-ul global. Avem această şansă de a face parte din acest proiect pe care, deocamdată, îl valorificăm doar parţial şi sub potenţial. Orice import din Piaţa Unică sau din afara Uniunii Europene transformat astăzi în producţie locală sau export devine vitală pentru PIB şi bunăstare. Procentele recuperate din deficitul comercial se duc direct în dinamica PIB real.