Creşterile salariale au reuşit să acopere pentru a doua lună rata inflaţiei. Cu banii în plus de la lună la lună angajaţii îşi pot cumpăra o sticlă de ulei

Autor: Ramona Cornea Postat la 14 iunie 2023 28 afişări

Salariul mediu net pe economie a ajuns la 4.564 de lei în luna aprilie a acestui an, în creştere cu 0,2% faţă de luna martie din 2023 şi cu 15% faţă de luna aprilie din anul 2022, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Salariul mediu net a crescut în luna aprilie cu 10 lei, preţul mediu al unei sticle de ulei de floarea-soarelui de calitate medie în magazinele din România De la an la an, creşterea salariului mediu net a fost de 15% în aprilie 2023, iar rata inflaţiei a fost de 11,2%. Cu toate acestea, preţurile alimentelor au crescut cu 19,8% în aprilie 2023 faţă de aprilie 2022 „Motivele pentru creşterea salariilor pot fi atribuite condiţiilor economice şi performanţelor diverselor industrii, ceea ce duce la o cerere susţinută de forţă de muncă”.

Salariul mediu net pe economie a ajuns la 4.564 de lei în luna aprilie a acestui an, în creştere cu 0,2% faţă de luna martie din 2023 şi cu 15% faţă de luna aprilie din anul 2022, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Deşi de la an la an creşterea salariului mediu net a întrecut rata inflaţiei de 11,2%, de la la lună la lună salariile au crescut cu 10 lei net. Cu aceşti bani, angajaţii vor putea să-şi cumpere în plus o sticlă de ulei de floarea-soarelui de calitate medie, de exemplu. Deşi rata anuală a inflaţiei s-a redus în aprilie la 11,2% de la 14,5% în martie şi 15,5% în februarie, la alimente au fost înregistrate cele mai mari creşteri de preţuri, de 19,8%, după cum arată datele de la INS.

Luna aprilie este a doua lună în care câştigul salarial real este pozitiv, adică creşterile salariale au întrecut rata anuală a inflaţiei.

„Rata anuală a inflaţiei a avut o scădere în România în aprilie 2023 chiar mai accentuată decât în Uniunea Europeană (UE), însă în continuare nivelul se află peste media UE. Motivele pentru creşterea salariilor pot fi atribuite condiţiilor economice şi performanţelor diverselor industrii, ceea ce duce la o cerere susţinută de forţă de muncă. În acelaşi timp, nevoia de forţă de muncă a pus presiune asupra angajatorilor pentru a oferi salarii şi beneficii mai competitive pentru a atrage şi reţine talentele”, spune despre necesitatea creşterii salariilor Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers.

În luna aprilie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat atât creşteri, cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale, precum cele de Paşte, de exemplu. Creşteri semnificative au fost în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, de peste 25%. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun, de 31%. În învăţământ, câştigul salarial mediu net a scăzut cu 6,6% din cauza scăderii numărului de ore lucrate în perioada vacanţei şcolare.

Cele mai mari salarii din economia locală au fost câştigate, din nou, de angajaţii din IT, cu o medie a salariului net de 10.720 de lei, adică mai mult de 2.000 de euro net. La polul opus, angajaţii cu cele mai mici salarii au fost cei din HoReCa, cu o medie de puţin peste 2.400 de lei net, adică de mai mult de patru ori mai mici decât cele ale liderilor clasamentului.

„În primul rând, pentru că industria IT se bazează pe cunoştinţe şi abilităţi specializate. Angajaţii trebuie să aibă calificări şi cunoştinţe avansate şi abilităţi specifice. Totodată, fiind o industrie care evoluează rapid, cererea pentru astfel de candidaţi foarte bine pregătiţi şi cu experienţă depăşeşte oferta. De cealaltă parte, pentru majoritatea joburilor din HoReCa nu sunt necesare niveluri mari de calificare şi competenţe specializate, prin urmare astfel de locuri de muncă vor fi întotdeauna mult mai slab plătite”, afirmă Sorina Faier.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.