Congresul din Venezuela îl declară NELEGITIM pe preşedintele Maduro şi cere organizarea de alegeri anticipate

Postat la 16 ianuarie 2019 78 afişări

Congresul condus de opoziţia din Venezuela l-a declarat pe preşedintele Nicolas Maduro ca fiind "nelegitim", apropiindu-se de punerea în aplicare a unui plan de contestare a liderului socialist prin instituirea unui guvern interimar şi organizarea alegerilor anticipate, relatează Associated Press.

Congresul din Venezuela îl declară NELEGITIM pe preşedintele Maduro şi cere organizarea de alegeri anticipate

Printr-o rezoluţie adoptată marţi de Congres Maduro este acuzat de "uzurparea" puterii, iar acţiunile administraţiei sale nu vor mai avea autoritate legală. Printr-o altă rezoluţie se încearcă să se elimine loialitatea armatei faţă de Maduro oferind protecţie membrilor forţelor armate care susţin orice guvern de tranziţie.

 

"Acesta este un acord istoric", a declarat presedintele Adunarii Nationale, Juan Guaido, care in mai puţin de două săptămâni în această poziţie a reuşit să revitalizeze opoziţia deseori manipulată.

 

Cu toate acestea, deşi a fost slăbit de colapsul economic al Venezuelei, Maduro a păstrat până acum sprijinul generalilor şi al altor instituţii guvernamentale, inclusiv instanţele judecătoreşti, care anterior au decis că acţiunile Adunării Naţionale nu sunt valabile.

 

Invocând un articol din Constituţie cu privire la transferul puterii, parlamentarii au promis să organizeze alegeri anticipate dacă şi când Maduro va fi înlăturat, atrăgând imediat sprijinul capitalelor străine.

 

La Washington, senatorul Marco Rubio, o voce influentă asupra politicii SUA faţă de America Latină, a declarat că este timpul ca administraţia Trump să îl recunoască pe Guaido ca preşedinte interimar - un titlu pe care Guaido nu l-a revendicat până acum.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.