Ciucă: Îmi exprim convingerea că măsurile pot readuce profesorii la catedră şi elevii în bănci

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 31 mai 2023 57 afişări

Ciucă: Îmi exprim convingerea că măsurile pot readuce profesorii la catedră şi elevii în bănci

îmi exprim convingerea că profesorii vor da dovadă de înţelegere şi vor conveni că măsurile pe care le-am discutat sunt cele care pot să readucă personalul didactic la catedră şi elevii în bănci şi să finalizeze anul de învăţământ, spune premierul Nicolaee Ciucă la începutul şedinţei de guvern.

„Am convenit ca la nivelul guvernului să adoptăm într-o şedinţă de guvern, mâine, de 1 iunie, o ordonanţă de urgenţă prin care să asigurăm mărirea salariilor la nivelul personalului didactic şi didactic auxiliar cu 1.000 de lei brut, pe lună iar pentru personalul nedidactic cu 400 de lei brut pe lună. Totodată am convenit că în acest document vom asuma încadrarea salariului personalului didactic debutant din învăţământul preuniversitar şi universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie. Această creştere de 1.000 de lei va reprezenta practic un avans din creşterea cuvenită pe noua lege a salarizării iar începând de la 1 ianuarie 2024 această creştere să se realizeze etapizat în maxim trei ani de zile, cu o creştere anul viitor de aproximativ 40% din suma rămasă ca diferenţă între grila actuală şi cea viitoare”, explică Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.

El precizează că va avea o nouă întâlnire cu liderii de sindicat mieruri seara.

„Am convenit ca liderii de sindicat să meargă să discute cu cadrele didactice, cu membrii de sindicat şi îmi exprim convingerea că vor da dovadă de înţelegere şi vor conveni că măsurile pe care le-am discutat astăzi sunt cele care pot să readucă personalul didactic la catedră şi elevii în bănci şi să finalizeze anul de învăţământ iar în seara aceasta la ora 19.00 vom avea o nouă întâlnire. Cert este că mâine vom avea o şedinţă de guvern excepţională în care vom aproba această ordonanţă de urgenţă”, încheie Ciucă,

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciucă,
grevă,
profesori

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.