Ciprian Ciucu, despre locuinţele convenabile: Cine a avut pile, relaţii, a primit cu prioritate
Într-un interviu la Digi24, Ciprian Ciucu, Primarul general al Capitalei, a declarat că cele 4.050 de locuinţe închiriate la preţuri modice au fost date cu ani în urmă, după standarde sociale diferite, sau unele din ele chiar şi „pe pile”.
„Aceste locuinţe au fost date de-a lungul timpului, numai cu 15, 20, chiar 30 de ani. Sunt oameni care stau acolo de 30 de ani şi nu i-a întrebat nimeni nimic. Poate la un moment dat erau, nişte criterii, nici acest lucru nu este foarte, foarte clar, cum putea să ocupe o astfel de locuinţă, dar de fapt sunt convins că vorbind acum 20-30 de ani, vorbim despre arbitrar. Cine a avut pile, relaţii şi aşa mai departe, cunoştinţe, probabil că a primit cu prioritate astfel de locuinţe”, a declarat Ciprian Ciucu.
Primarul general a declarat că „nu se mai justifică acea politică”.
„Să presupunem că ar fi fost socială, dacă nu ţi-ai revenit în 20 de ani, deşi nu prin locuinţe convenabile. Dacă ai probleme sociale, altul este mijlocul, altele sunt pârghiile administrative prin care trebuie să fii protejat”, a declarat Ciucu.
Acesta a precizat că Primăria le-a ridicat preţul spre nivelul pieţei, decizie care speră să fie votată în Consiliul General, şi care ar putea duce aproximativ 500 de milioane la bugetul Capitalei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













