Cine este şi cum arată omul de rând pentru care prinţesa Japoniei a ales să renunţe la tot şi să se căsătorească cu el. Este prima femeie din familia regală a ţării care face aşa ceva

Autor: Dorin Oancea Postat la 26 octombrie 2021 125 afişări

Cine este şi cum arată omul de rând pentru care prinţesa Japoniei a ales să renunţe la tot şi să se căsătorească cu el. Este prima femeie din familia regală a ţării care face aşa ceva

Prinţesa Mako a Japoniei s-a căsătorit cu iubitul ei din facultate, Kei Komuro - pierzându-şi astfel statutul regal, relatează BBC.

În conformitate cu legislaţia japoneză, femeile din familia imperială îşi pierd statutul dacă se căsătoresc cu un om de rând, dar nu şi bărbaţii.

De asemenea, prinţesa a renunţat la ritualurile obişnuite ale unei nunţi regale şi a refuzat plata oferită femeilor din familia regală la plecarea lor din familie.

Mako este prima femeie din familia regală care a renunţat la ambele prerogative.

Se aşteaptă ca, după căsătorie, cuplul să se mute în SUA, unde Komuro lucrează ca avocat. Mutarea a atras inevitabile comparaţii cu familia regală britanică Meghan Markle şi Prinţul Harry, ceea ce le-a adus porecla "Harry şi Meghan ai Japoniei".

La fel ca Meghan Markle, Komuro a fost supus unei examinări intense de când a fost anunţată relaţia sa cu prinţesa Mako. Cel mai recent a fost criticat pentru că a purtat coadă de cal când s-a întors recent în Japonia. Unii au considerat coafura sa nepotrivită pentru cineva care urma să se căsătorească cu o prinţesă.

Prinţesa Mako a părăsit marţi reşedinţa sa din Tokyo pentru a-şi înregistra căsătoria, înclinându-se de mai multe ori în faţa părinţilor ei, prinţul moştenitor Fumihito şi prinţesa moştenitoare Kiko. De asemenea, ea şi-a îmbrăţişat sora mai mică înainte de a pleca, a relatat agenţia de ştiri Kyodo.

Mako s-a logodit cu Komuro în 2017, iar cei doi urmau să se căsătorească în anul următor. Dar căsătoria a fost amânată în urma unor ştiri despre problemele financiare ale mamei lui Komuro - se pare că aceasta ar fi luat un împrumut de la fostul ei logodnic şi nu i l-ar fi rambursat.

Palatul a negat că întârzierea ar avea legătură cu acest lucru, deşi prinţul moştenitor Fumihito a declarat că era important ca problemele financiare să fie rezolvate înainte de căsătorie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
japonia,
căsătorie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.