China s-a industrializat aşa mult că a ajuns la supracapacitate. FMI a cerut Chinei să reducă sprijinul de stat pentru industrie
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut Chinei să reducă sprijinul de stat pentru industrie, pe fondul creşterii îngrijorărilor internaţionale legate de supracapacitatea din a doua cea mai mare economie a lumii, scrie FT.
Instituţia estimează că China cheltuie aproximativ 4% din PIB pentru a subvenţiona companii din sectoare critice şi a spus că ar trebui să reducă acest nivel cu 2 puncte procentuale pe termen mediu.
Politicile industriale ale Chinei „generează efecte de propagare internaţionale şi presiuni” şi, combinate cu cererea internă slabă, au făcut China „mai dependentă de exporturile manufacturiere ca sursă de creştere”, a transmis FMI.
„Politica industrială a permis inovarea tehnologică în unele sectoare, dar per ansamblu impactul asupra economiei a fost negativ”, a declarat Sonali Jain-Chandra, şefa misiunii FMI pentru China şi Asia-Pacific, indicând „alocarea ineficientă a resurselor” şi „cheltuieli excesive”.
FMI a mai cerut anterior Chinei să îşi reducă politicile industriale, dar nu a estimat până acum cu cât ar trebui acestea diminuate.
Recomandările din raportul FMI vin după ce China şi-a intensificat exporturile de bunuri manufacturate, inclusiv produse cu valoare mai ridicată precum vehiculele electrice (EV), ceea ce a amplificat tensiunile cu Occidentul privind subvenţiile.
Surplusul comercial global al Chinei la bunuri a depăşit anul trecut 1.000 de miliarde de dolari. Lideri mondiali, precum Emmanuel Macron al Franţei, au denunţat „dezechilibre insuportabile” în comerţ.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













