Însă noile cercetări pun sub semnul întrebării această idee, indicând existenţa unui sistem mai complex care implică şi alte tipuri de celule cerebrale, arată Science Daily.

Un studiu arată că astrocitele, care au fost considerate mult timp celule de susţinere, pot juca un rol mult mai activ în reglarea apetitului decât se credea anterior.

Cercetătorii au descoperit o cale de semnalizare necunoscută până acum în hipotalamus, regiunea creierului care controlează foamea şi senzaţia de saţietate. Descoperirile ar putea ajuta în cele din urmă oamenii de ştiinţă să dezvolte noi tratamente pentru afecţiuni precum obezitatea şi tulburările alimentare.

Procesul începe cu celule cerebrale specializate cunoscute sub numele de tanycite. Aceste celule căptuşesc o cavitate plină cu lichid situată adânc în creier şi monitorizează glucoza (zahărul care alimentează organismul) pe măsură ce aceasta se deplasează prin lichidul cefalorahidian.

După masă, nivelul de glucoză creşte. Tanicitele răspund prin procesarea acestui zahăr şi eliberarea de lactat, un produs secundar al metabolismului, în ţesutul cerebral din apropiere. Acest lactat interacţionează apoi cu astrocitele vecine, declanşând următoarea etapă a comunicării.

Astrocitele se numără printre cele mai comune tipuri de celule din creier şi au fost considerate în mod tradiţional celule de susţinere care asistă neuronii. Cu toate acestea, acest studiu arată că ele pot prelua un rol de semnalizare mai direct.

Cercetătorii au descoperit că astrocitele poartă un receptor numit HCAR1 care detectează lactatul. Când lactatul se leagă de acest receptor, astrocitele se activează şi eliberează glutamat, un mesager chimic. Acest semnal este apoi transmis neuronilor care suprimă apetitul, ducând la senzaţia de saţietate.

Într-un experiment, oamenii de ştiinţă au introdus glucoză într-un singur tanycit, observând în acelaşi timp astrocitele din apropiere. Chiar şi această schimbare localizată a declanşat activitatea în mai multe astrocite din jur, arătând cum semnalele se pot răspândi prin reţeaua creierului.

Deşi cercetarea a fost efectuată pe modele animale, atât tanicitele, cât şi astrocitele există la toate mamiferele, inclusiv la oameni. Acest lucru sugerează că acelaşi mecanism ar putea fi la lucru şi la oameni.

Următorul pas pentru echipa de cercetare este să testeze dacă modificarea receptorului HCAR1 din astrocite poate influenţa comportamentul alimentar. Această activitate este esenţială înainte de a putea fi dezvoltate orice potenţiale terapii.

În prezent, niciun medicament nu vizează direct această cale.