Cele mai responsabile companii din România: Bergenbier - Te răcoreşti

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 17 aprilie 2019 80 afişări

Cele mai responsabile companii din România: Bergenbier - Te răcoreşti

Motivaţie

Pădurile de brazi influenţează în mod pozitiv mediul înconjurător prin reglarea circuitului apei în natură; spre exemplu, un molid la vârsta adultă reţine o tonă de apă. Tot coniferele ajută la diminuarea diferenţelor de temperatură, în pădure fiind întotdeauna mai cald iarna cu 4-6 grade şi mai rece vara cu 2 până la 4 grade, iar doi brazi maturi asigură necesarul de oxigen pentru o persoană adultă. 

Descrierea proiectului

Te răcoreşti este un proiect iniţiat de Bergenbier şi implementat cu sprijinul asociaţiei EcoAssist, reprezentantul legal al Plantăm fapte bune în România. În timpul proiectului au fost reîmpădurite trei zone din vestul României: 35.000 de puieţi în Bucium şi Sohodol (jud. Alba) şi 15.000 de puieţi în zona Râu de Mori (jud. Hunedoara). Plantarea celor 50.000 de brazi a asigurat 10 hectare de teren montan reîmpădurit. Proiectul a fost iniţiat în luna noiembrie 2017, iar plantarea primilor brazi a avut loc în aprilie şi mai 2018.

Peste 200 de voluntari au dat startul acţiunilor de plantare, care au fost continuate în colaborare cu ocoalele silvice din regiune. Întreaga activitate propriu-zisă de plantare a durat aproximativ trei săptămâni, însă pregătirile au durat puţin peste patru luni. În procesul de pregătire au fost implicaţi ingineri silvici, pădurari, autorităţi, pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a zonelor în care urma să aibă loc plantările. În 2019, campania se află la a doua ediţie, urmând ca alţi 50.000 de brazi să fie plantaţi în primăvara acestui an.

Rezultate

Impactul acţiunilor este unul pe termen lung, iar pentru protejarea zonelor plantate, Bergenbier se implică în următorii trei ani în toate etapele care au legătură cu menţinerea şi îngrijirea zonelor reîmpădurite. Pentru primii 50.000 de brazi, Bergenbier, Plantăm fapte bune în România şi Ocolul Silvic Abrud RA au început perioada de mentenanţă a culturii forestiere, pentru a se asigura de sustenabilitatea pădurilor proaspăt formate. În cazul în care există puieţi care nu s-au prins, ei vor fi înlocui cu noi puieţi, pentru a menţine constant numărul plantat iniţial. 


Cifră de afaceri netă în anul 2017

599 mil. lei

Număr de angajaţi

694

Valoarea Investiţiei

4,6 mil. euro

Intervalul de implementare a proiectului

noiembrie 2017 – mai 2018

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.