Cea mai citită ştire de pe Bloomberg: Rolul crucial jucat de România în războiul din Ucraina ar trebui să pună capăt aşteptării de decenii de a intra în spaţiul Schengen

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 11 octombrie 2022 32 afişări

Uniunea Europeană ar trebui să-şi arate solidaritatea faţă România şi să pună capăt aşteptării sale de un deceniu de a intra în spaţiul Schengen, după ce ţara a jucat un rol esenţial în a ajuta Ucraina să exporte cereale în timpul invaziei rese, a declarat un înalt oficial, potrivit Bloomberg.

Marcel Ciolacu, liderul celui mai mare partid de coaliţie de guvernare din România şi preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat că România îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a intra în spaţiul Schengen de 26 de naţiuni, care se întinde de la Cercul Arctic, din Finlanda, până la Marea Mediterană, în sud.

Mai mult, România şi-a arătat solidaritatea faţă de Ucraina şi aliaţii săi, acordând prioritate exporturilor de cereale ucrainene, a spus el.

„Statul român a acţionat exemplar în ajutorul Ucrainei, chiar dacă ne-am înfuriat fermierii, trimiţând mai întâi cereale vecinului nostru”, a declarat Ciolacu reporterilor, luni, la Bucureşti. „Cred că este timpul ca Europa să-şi arate solidaritatea faţă de noi.”

România şi Bulgaria au aderat la UE în 2007, dar nu au reuşit să câştige votul politic pentru a deveni membre ale spaţiului Schengen din cauza preocupărilor legate de corupţie. Aceste rezerve au rămas în rândul unor state membre în ultimul deceniu, blocând eforturile celor două state de a deveni parte a Schengen.

Acum, România se străduieşte să demonstreze că poate găzdui un aflux de refugiaţi din război, protejând în acelaşi timp frontierele externe ale UE. Cele două ţări vor să fie admise în zonă încă de la 1 ianuarie, când Croaţia se aşteaptă să se alăture.

O echipă de experţi va reevalua pregătirea tehnică a celor două ţări de a se alătura zonei începând cu această săptămână.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.