Cea de-a doua femeie infectată cu Ebola în SUA a călătorit cu avionul în ziua dinaintea spitalizării

Autor: Iuliana Enache Postat la 16 octombrie 2014 52 afişări

Femeia a cărei infectare cu virusul Ebola a fost confirmată miercuri în Statele Unite a călătorit cu o zi înainte de manifestarea primelor simptome la bordul unui avion al Frontier Airlines, a anunţat Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) într-un comunicat.

Din cauza apropierii în timp între călătorie, care a avut loc luni seara, şi primele simptome manifestate în dimineaţa zilei următoare, CDC le-a cerut celor 132 de pasageri ai zborului 1143 al Frontier Airlines pe ruta Cleveland-Dallas, din 13 octombrie, să contacteze centrul, potrivit comunicatului. În urma discuţiilor pe care specialiştii medicali le vor avea cu aceştia, persoanele cu un potenţial risc vor fi monitorizate activ.

Femeia infectată cu Ebola nu a manifestat niciun simptom în timpul zborului, potrivit echipajului, însă compania colaborează îndeaproape cu CDC pentru identificarea şi notificarea pasagerilor care au călătorit cu această cursă.

Totodată, compania precizează că avionul a aterizat la Dallas la ora locală 20.16 şi a rămas peste noapte în aeroport, aceasta fiind ultima cursă a aeronavei din ziua respectivă. După primirea notificării din partea CDC, în noaptea de luni spre marţi, avionul a fost curăţat în conformitate cu procedurile pentru astfel de situaţii înainte de a fi repus în funcţiune.

Autorităţile sanitare americane au confirmat duminică primul caz de Ebola contractat pe teritoriul Statelor Unite, al unei infirmiere în vârstă de 26 de ani de la Texas Presbyterian Hospital. Cel de-al doilea caz a fost confirmat miercuri la acelaşi spital.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
EBOLA,
/actualitate/cea-de-a-doua-femeie-infectata-cu-ebola-in-sua-a-calatorit-cu-avionul-in-ziua-dinaintea-spitalizarii-13396780
13396780
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.