Ce câştigă Sterling din vânzarea cotei sale din perimetrul Midia

Autor: Carol Dan Postat la 02 februarie 2014 122 afişări

Compania canadiană Sterling Resources va încasa 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production Romania şi OMV Petrom.

Ce câştigă Sterling din vânzarea cotei sale din perimetrul Midia

"În cazul unei viitoare explorări de succes în porţiunea vândută, Sterling va avea dreptul să beneficieze de încasări suplimentare, respectiv suma de 29,25 milioane de dolari în cazul în care în porţiunea vândută se va face o descoperire comercială şi încă 19,5 milioane de dolari la momentul începerii producţiei din suprafaţa în cauză", potrivit unui comunicat al Sterling Resources.

În urma finalizării contractului de transfer, ExxonMobil şi OMV Petrom vor avea fiecare câte 42,5% din perimetrul perimetrul Midia Deep, iar Gas Plus va deţine 15%.

"Încasările nete vor fi folosite pentru consolidarea bilanţului contabil printr-un aflux de numerar. În plus, încheierea tranzacţiei ne va permite să continuăm procesul de reducere a participaţiilor la toate concesiunile deţinute în România. Acest proces a fost temporizat în anul 2013 ca urmare a întârzierii înregistrate în finalizarea tranzacţiei pentru Midia, zona de apă adâncă", a declarat, în comunicat, Jake Ulrich, preşedinte şi diretor general interimar al Sterling.

ExxonMobil şi OMV Petrom au devenit titularii licenţei pentru zona de apă adâncă a perimetrului Midia XV, după ce guvernul a aprobat, în această săptămână, transferul drepturilor de explorare şi producţie de hidrocarburi de la Sterling, Romgaz având opţiunea unei participaţii de 10% în cazul unei descoperiri comerciale.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ce-castiga-sterling-din-vanzarea-cotei-sale-din-perimetrul-midia-12008382
12008382
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.