Unificarea dreptei: zece negri mititei

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 01 februarie 2014 88 afişări

Epoca de bătut pasul pe loc a luat sfârşit pentru Partidul Mişcarea Populară, care în această săptămână a reuşit să se înregistreze la tribunal şi e pe cale de a prelua opt consilieri prezidenţiali - primul fiind Daniel Funeriu, deja intrat în partid -, proaspăt eliberaţi din funcţie în acest scop de preşedintele Băsescu.

Unificarea dreptei: zece negri mititei

Imediat după intrarea consilierilor în noul partid, Elena Udrea şi-a dat demisia din PDL, spre a se muta la rândul ei în noul partid, al cărui lider, Eugen Tomac, a salutat-o deja numind-o "unul dintre cei mai puternici oameni politici din zilele noastre". Potrivit Mediafax, în urma plecării Elenei Udrea au trecut la PMP şi parlamentarii democrat-liberali Camelia Bogdăneci, Daniel Geantă, Dragoş Gunia, Petru Movilă, Adrian Gurzău, Andrei Volosevici, Ciprian Rogojan, Florin Popescu, Florin Secară şi Gheorghe Florin.

Aceeaşi intenţie de a adera la PMP şi-a anunţat-o şi europarlamentarul Cristian Preda, aflat în relaţii încordate cu PDL după suspendarea sa din raţiuni de insubordonare faţă de actuala conducere a PDL.

Reacţia fruntaşului Emil Boc, al cărui nume a fost recent vehiculat de către Elena Udrea pentru candidatura la prezidenţiale, a fost că sosirea consilierilor în PMP este "un demers sănătos" şi că unificarea dreptei trebuie făcută până nu e prea târziu. Primul partid vizat pentru fuziunea cu PMP este Forţa Civică, formaţiunea condusă de M.R.Ungureanu.

În schimb, liderul PDL, Vasile Blaga, a comentat că oamenii care pleacă din PDL "oricum nu prea au avut treabă cu partidul nici înainte" şi a calificat PMP drept noul adversar politic al PDL, iar vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, i-a criticat deschis pe dezertori, afirmând că sunt  "oameni care s-au obişnuit la guvernare, care au tăiat salariile spunând că ei au de tăiat panglici, de suit pe cal şi de luat bani".

Declaraţiile lui Blaga şi Preda au fost făcute la şedinţa de sâmbătă a Colegiului Director al PDL de la Braşov, la care Emil Boc nu a participat - fapt comentat de Elena Udrea relativ sibilinic: "Să zicem că poate fi un semn pentru PDL sau pentru conducerea actuală a PDL".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/unificarea-dreptei-zece-negri-mititei-12005190
12005190
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.