CCR a respins sesizarea lui Dan pe legea privind unele măsuri de combatere a antisemitismului
CCR a respins, joi, sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan pe legea privind unele măsuri de combatere a antisemitismului.
Dan trimisese CCR o sesizare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului.
Preşedintele considera că, prin modalitatea de adoptare şi prin conţinutul său normativ, legea a fost adoptată cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale.
CCR a respins însă sesizarea, cu unanimitate de voturi.
Legea care a ajuns pe masa preşedintelui pentru semnare se referea la adoptarea unei ordonanţe din 2002 care interzice grupările, simbolurile şi acţiunile de tip fascist, legionar, rasist sau care promovează ura faţă de anumite grupuri. Această lege modifică şi reglementările anti-antisemitism din 2018.
Principala schimbare pe care o aduce legea votată de Parlament în iunie 2025 este includerea explicită a grupărilor legionare în lista organizaţiilor interzise prin lege penală.
Preşedintele Nicuşor Dan a contestat legea la Curtea Constituţională, susţinând că mai multe prevederi încalcă Constituţia.
Argumentul său principal este că legea foloseşte termeni vagi - cum ar fi „fascist", „legionar", „rasist" sau „xenofob" - fără să explice precis ce înseamnă aceşti termeni în contextul juridic. În special, expresia „organizaţie cu caracter legionar" este considerată de preşedinte prea neclară pentru a putea fi aplicată în mod corect de către instanţele de judecată.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













