CCR a respins contestaţia PDL privind Legea imobilelor naţionalizate

Autor: Andi Manciu Postat la 10 mai 2013 24 afişări

Curtea Constituţională a respins, vineri, contestaţia PDL în cazul Legii privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, potrivit unor surse din cadrul instituţiei.

Curtea Constituţională a respins, vineri, contestaţia PDL în cazul Legii privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, potrivit unor surse din cadrul instituţiei.

"În raport de criticile formulate, am respins sesizarea PDL, iar legea pe care şi-a angajat răspunderea Guvernul va merge la promulgare", au menţionat sursele citate.

Contestaţia luată vineri în discuţie de judecătorii constituţionali a fost depusă de PDL la Curtea Constituţională în 22 aprilie.

Potrivit vicepreşedintelui PDL Liviu Negoiţă, din punct de vedere procedural, la asumarea răspunderii Guvernului s-ar fi încălcat decizia 1431 din 2010 a Curţii Constituţionale, care precizează că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituţională dacă un proiect pe aceeaşi temă se află în proces de legiferare. El a precizat că PDL a depus în 2010 un proiect pe această temă care se află în dezbatere parlamentară la Senat şi Guvernul a ignorat acest lucru "şi a venit peste această procedură şi şi-a asumat răspunderea".

Negoiţă mai susţinuse că este încălcată şi decizia 1557 din 2009 a Curţii Constituţionale, care precizează că transformarea Guvernului, prin asumarea de răspundere, în autoritate legiuitoare concurentă Parlamentului încalcă articolul 1 alineat 4 şi articolul 61 alineat 1 din Constituţie.

Toate stirile sunt pe gandul.info

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ccr-a-respins-contestatia-pdl-privind-legea-imobilelor-nationalizate-10869675
10869675
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.