Când toată lumea se bucură de eliminarea restricţiilor, Bill Gates face un anunţ crunt. Ce se întâmplă cu pandemia

Postat la 10 iunie 2022 1182 afişări

Când toată lumea se bucură de eliminarea restricţiilor, Bill Gates face un anunţ crunt. Ce se întâmplă cu pandemia

Pandemia de coronavirus este departe de a se termina, a avertizat Bill Gates, spunând că ar putea exista încă o variantă care este „şi mai transmisivă şi chiar mai fatală”.

„Ceea ce este mai rău ar putea să urmeze”, a avertizat cofondatorul şi filantropul Microsoft pentru Financial Times.

Deşi nu doreşte să fie  „un mesager al catastrofelor”, Bill Gates avertizează că riscul apariţiei unei variante mai virulente este „cu mult peste 5%”.

„Suntem în continuare expuşi riscului ca această pandemie să genereze o variantă care ar putea fi şi mai transmisivă şi chiar mai fatală”, a spus el, adăugând că "sunt necesare urgent noi vaccinuri care să aibă efecte de lungă durată pentru a combate infectarea în viitor", transmite Sky News.

Bill mai îndeamnă la crearea unei echipe de experţi internaţionali - de la epidemiologi la modelatori pe computer - pentru a identifica ameninţările şi pentru a îmbunătăţi coordonarea internaţională. El solicită o echipă globală de răspuns la epidemii, gestionată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi spune că investiţiile suplimentare sunt vitale.

„Mi se pare nebunesc că am putea să nu prevenim această tragedie şi să nu facem, în numele cetăţenilor lumii, aceste investiţii”, a spus el.

Deşi a recunoscut că războiul din Ucraina domină în prezent agenda internaţională, el a adăugat: „Suma de bani implicată este foarte mică în comparaţie cu beneficiul combaterii pandemiei şi va fi un test: îşi pot asuma instituţiile globale noi responsabilităţi într-un mod excelent? "

Bill Gates a avertizat la o discuţie TED în 2015 despre ameninţarea unui super-virus ce ar putea ucide 30 milioane de oameni în 6 luni.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bill gates,
pandemie,
avertisment

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.