Bursele din Asia-Pacific se tranzacţionează ca-n Vestul Sălbatic: Bursele din Australia şi India au recuperat scăderi dramatice şi au închis în teritoriu pozitiv

Autor: Alex Ciutacu Postat la 13 martie 2020 91 afişări

Bursele din Asia-Pacific se tranzacţionează ca-n Vestul Sălbatic: Bursele din Australia şi India au recuperat scăderi dramatice şi au închis în teritoriu pozitiv

Pe bursele din regiunea Asia-Pacific s-a tranzacţionat „ca-n Vestul Sălbatic”, vineri, în contextul în care două pieţe majore au revenit în teritoriu pozitiv în aceeaşi şedinţă în care s-au lovit de limita vânzărilor agresive.

Indicele australian S&P/ASX 200 a recuperat spectaculos o scădere de peste 8% şi a încheiat şedinţa de tranzacţionare în teritoriu pozitiv, pe o creştere de 4,42%.

În acelaşi timp, în India, indicele Nifty 50 se tranzacţionează pe o creştere de 0,6% la ora redactării acestui material, după ce anterior în zi a scăzut rapid cu 10% - ceea ce a dus la oprirea temporară a tranzacţionării, în conformitate cu mecanismul automat care se aplică în cazul vânzărilor agresive.

Indicele thailandez SET se tranzacţionează încă în teritoriu negativ, în scădere cu 0,98%, însă a recuperat cea mai mare parte din scăderile din zi, întrucât şi în cazul acestuia s-a aplicat mecanismul de întrerupere de la tranzacţionare în cursul şedinţei de vineri, din cauza unei scăderi abrupte de 10%.

Indicele japonez Nikkei 225 a închis şedinţa pe o scădere de 6,08%, după ce ajunsese şi la un minus de 10% în cadrul şedinţei de vineri. Joi, bursa japoneză a intrat în teritoriul ursului – o scădere de peste 20% faţă de maximul uiltimelor 52 de săptămâni.

În Coreea de Sud, indicele Kospi se tranzacţionează pe o scădere de 3,8%, după ce a înregistrat scăderi şi de 7,5% vineri.

Indicele Hang Seng din Hong Kong a recuperat o parte din scăderea de 6% de la începutul şedinţei şi se tranzacţionează pe o scădere de 2,4%.

În China, bursa din Shanghai se tranzacţionează pe o scădere de 1,3%, faţă de minus 3% la începutul şedinţei.

Per-total, indicele MSCI Asia ex-Japan a înregistrat o scădere de 0,47%, în comparaţie cu un minus de 4,57% pe care l-a atins în timpul şedinţei de vineri.

Cea mai proastă zi din istorie pentru bursele europene

Bursele europene au înre­gistrat joi cea mai proastă zi din istorie în contextul în care la ora 18.00 (ora României), indicele paneuropean Stoxx 600 înre­gistra o scădere de peste 10%, cel mai afectat fiind sectorul de tu­rism, care a scăzut cu 12,6% după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat o interdicţie de călătorie în SUA valabilă 30 de zile pentru cele 26 de ţări din spaţiul Schengen.

Pe lângă decizia preşedintelui Trump, investitorii au reacţionat negativ la decizia Băncii Centrale Europene de a nu reduce do­bân­zile - aşa cum au făcut Fed, banca centrală ame­ricană, şi Banca Angliei.

Bursele europene au în­re­gistrat scăderi masive: in­dice­le german DAX 30 a scăzut cu 12%, indicele francez CAC 40 a în­re­gistrat o scădere de 12,3%, FTSE 100 a scăzut cu 10%, în timp ce indicele spaniol IBEX scă­dea cu aproape 14%.

Chiar dacă Banca Centrală Europeană a anunţat un pachet de stimuli de peste 120 miliarde euro, investitorii se aşteptau ca instituţia condusă de Christine Lagarde să reducă dobânda de referinţă pentru a stimula economia zonei euro în faţa pandemiei de coronavirus

Cea mai proastă zi din 1987 pentru bursa americană

Bursa americană înregistra joi la ora 18.00 (ora României) una dintre cele mai proaste zile din istorie, în contextul în care toţi indicii majori au continuat să sca­dă după „caruselul“ de săptămâna aceasta, pe fondul şocurilor economice transmise de epidemia de coronavirus care s-a trans­format în pandemie.

Indicele S&P 500 înregistra o scădere de 7,9% şi a intrat în teri­toriul de bear market (mi­nus 20% faţă de maximul istoric - n. red.), după ce indicele Dow Jones a anun­ţat miercuri sfârşitul pe­rioadei de bull market după un ci­clu de creştere de 11 ani - cel mai lung din istorie.

La ora redactării materialului indicele Dow Jones pierduse peste 2.000 de puncte, adică 8,7% şi se îndrepta spre cea mai proastă zi din 1987 până în prezent. Indicele Nasdaq înre­gistra o scădere de 7,8%.

Imediat după deschiderea şedinţei de joi, tranzacţionarea a fost oprită timp de 15 minute pe toţi indicii majori, în urma activării mecanismului de siguranţă împotriva tranzacţionării agresive Ŵ care intervine atunci când scăderea unui indice depăşeşte 7%.

ënainte de deschiderea şedinţei de tranzacţionare, un mecanism similar s-a activat pentru contractele futures pe piaţa bursieră americană, în contextul în care acesta intervine când scăderile pe futures depăşesc 5%.

Indicele volatilităţii (VIX), considerat cel mai bun indicator al fricii investitorilor de pe Wall Street, a crescut cu 64%, la un nivel pe care nu l-a mai atins de la criza din 2008.

Fed pompează 1.500 miliarde dolari

Fed, banca centrală americană, intervine în pieţele financiare pentru a doua zi la rând şi pentru a treia oară săptămâna aceasta, de data aceasta cu un plan masiv de achiziţie de active, în încercarea de a limita impactul coronavirusului asupra economiei naţionale şi chiar globale.

Per total, eforturile băncii centrale americane se ridică până la 1.500 miliarde dolari, pe care le va pompa în sistemul financiar pentru a combate şocurile economice generate de pandemia de coronavirus, potrivit CNBC.

Banca centrală americană spune că va modifica programul de achiziţie a titlurilor de stat „pentru a adresa perturbările neobişnuite înregistrate în pieţele de finanţare, pe titluri de stat, din cauza epidemiei de coronavirus”, a transmis New York Fed într-o declaraţie lansată joi dupăamiază, în contextul în care bursa americană se îndrepta spre cea mai proastă zi din 1987.

Fed-ul transmite că va pompa banii pentru a elimina stresul înregistrat la nivelul pieţelor de finanţare pe termen scurt şi pe piaţa de titluri de stat.

Braţul din New York al băncii centrale a anunţat că va majora dimensiunea operaţiunilor de creditare pe piaţa repo, unde investitorii împrumută cash în schimbul unor garanţii de înaltă calitate cum ar fi titlurile de stat.

Acţiunea băncii centrale a transmis un impuls către pieţele de acţiuni din SUA, care se tranzacţionau pe scăderi de aproape 9% înainte de intervenţie, pe fondul temerilor legate de incapacitatea de a limita extinderea pandemiei.

Indicele S&P 500 a recuperat uşor o parte din scăderile de astăzi şi se tranzacţiona pe un minus de 5,5% în prima jumătate de oră după declaraţia Fed.

Banca centrală va oferi cel puţin 500 miliarde dolari sub formă de împrumuturi pe trei luni, cu efect imediat, cu o altă tranşă de 500 miliarde dolari care începe vineri

Mai mult, a pus pe masă încă 500 miliarde dolari, începând de vineri, pentru împrumuturi pe o lună.

Începând de săptămâna viitoare, banca centrală a spus că va oferi simultan împrumuturile pe trei luni în valoare totală de 500 miliarde dolari şi împrumuturile pe o lună într-o valoare similară, până pe 13 aprilie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bursa,
india,
scaderi,
australia,
burse,
inchidere,
spectaculos

Citeşte pe comedymall.ro

Ratări la mustaţă. Ce tranzacţii nu s-au mai făcut în România şi care sunt motivele? Ratări la mustaţă. Ce tranzacţii nu s-au mai făcut în România şi care sunt motivele?

Dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Despre unii însă se povesteşte chiar dacă, de fapt, nu au fost. Nu au mai fost. Aşa s-ar putea descrie povestea unora dintre tranzacţiile care au fost pe cale să fie parafate de-a lungul timpului pe piaţa locală, însă factori neprevăzuţi au făcut ca toate planurile să fie date peste cap, iar mutările să fie ratate... la mustaţă.

vezi continuarea
ZF.ro
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Măsuri fără precedent luate de Kaufland. Angajaţii sunt primii vizaţi
Mediafax
Boris Johnson, depistat pozitiv cu coronavirus: ”M-am autoizolat, dar voi continua să conduc guvernul şi să-mi exercit atribuţiile şi responsabilităţile prin video conferinţă” Boris Johnson, depistat pozitiv cu coronavirus: ”M-am autoizolat, dar voi continua să conduc guvernul şi să-mi exercit atribuţiile şi responsabilităţile prin video conferinţă”
Modelul de declaraţie pe proprie răspundere, necesară pentru a putea ieşi din casă, a fost actualizat şi simplificat. Descarcă de AICI NOUA VARIANTĂ
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
STARE DE URGENŢĂ | Măsuri fără precedent privind deplasările în România: Românii, obligaţi să stea în case. Străinii pot doar să tranziteze ţara pe un culoar special, mall-urile se închid
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.