Bunicule, de ce ţi-ai vândut votul pe 30 de ouă? Atât a valorat viitorul meu? Şi tu, prietene, de ce nu ai luptat pentru ce ai crezut, sau, mai bine, de ce nu ai crezut în ceva? „Nu m-am dus la vot, frate, că eu sunt apolitic”
„Nu m-am dus frate, că eu sunt apolitic”. Aşa mi-a răspuns un prieten IT-ist, care lucrează la o multinaţională, când l-am întrebat dacă a fost la vot în 2016 la alegerile parlamentare.
Prezenţa la vot în cadrul alegerilor parlamentare a fost de 39,49% per total, iar prezenţa în rândul tinerilor cu vârsta între 18-24 de ani a fost sub 30%, în timp ce segmentul demografic cu vârste cuprinse în intervalul 25-34 de ani s-a prezentat la vot în proporţie de 34%, potrivit datelor IRES.
Oricât de mult am încercat să înţeleg ce înseamnă „apolitic”, în cadrul unei structuri democratice, unde „demos cratos” (n.r: lb latină) se traduce în „puterea poporului”, nu pot să nu observ un paradox.
Chiar dacă tu nu vrei să schimbi cursul politicii în România pentru că „votul tău nu contează”, politica va schimba drastic cursul vieţii tale.
Când contribuţiile vor trece de la angajator la angajat, tu nu vei putea spune: „frate, eu sunt apolitic”, iar când controversatele legi ale justiţiei te vor face să simţi că eşti victima unei nedreptăţi, nu vei putea apărea în faţa unei instanţe cu un tricou pe care să scrie „frate, sunt apolitic”.