Bolojan anunţă schimbarea plafonării la gaze

Autor: Alexandra-Valentina Dumitru Postat la 04 februarie 2026 14 afişări

Guvernul pregăteşte o perioadă tranzitorie de renunţare treptată la plafonarea preţului la gaze, cu un preţ administrat pentru consumatorii casnici până în primăvara anului 2027, a anunţat, miercuri, premierul Ilie Bolojan.

Premierul a declarat că energia este una dintre priorităţile Guvernului, iar consolidarea sectorului energetic este esenţială pentru stabilitatea economică. În acest context, Executivul va pune presiune pe Hidroelectrica pentru a-şi creşte capacităţile de stocare.

„Este important să ne creştem capacităţile de stocare şi vom pune o presiune pe Hidroelectrica. Ar trebui să îşi facă capacităţi de stocare de 500 MW. Au întârzieri destul de mari, dar fiecare MW în stocare înseamnă un preţ mai mic al energiei”, a spus Bolojan.

Potrivit premierului, stocarea energiei contribuie la echilibrarea mixului energetic, prin utilizarea surplusului din timpul zilei şi reducerea achiziţiilor scumpe de energie la vârfurile de consum din cursul serii.

În paralel, Guvernul mizează în acest an pe finalizarea a două proiecte majore pe gaz: centrala de la Mintia şi centrala de la Iernut.

„Anul acesta trebuie să susţinem terminarea a două proiecte importante pe gaz. Este vorba de centrala de la Mintia, unde mâine dimineaţă voi avea o întâlnire cu investitorii, şi de cea de la Iernut. Cele două centrale echilibrează sistemul energetic naţional”, a precizat premierul.

Ilie Bolojan a subliniat că aceste investiţii sunt cu atât mai importante în condiţiile în care România a închis centralele pe cărbune şi se pregăteşte să valorifice, din 2027, gazele din Marea Neagră.

Un alt subiect abordat a fost situaţia Combinatului Liberty Galaţi, pe care Guvernul intenţionează să îl declare obiectiv de importanţă strategică.

„Ne propunem să-l declarăm obiectiv de importanţă strategică pentru a putea demara o procedură de licitaţie internaţională pentru preluarea lui şi pentru a asigura siguranţa combinatului în lunile următoare şi plăţile pentru oamenii care sunt acolo în aşa fel încât să nu ne pierdem angajaţii.”, a spus premierul.

Potrivit acestuia, schemele de sprijin pentru combinat vor fi adoptate săptămâna viitoare, în consultare cu Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei.

În ceea ce priveşte plafonarea preţului la gaze, Bolojan a explicat că Guvernul trebuie să facă paşi spre liberalizare, dar fără a expune populaţia la creşteri necontrolate de preţ.

„De asemenea, un aspect important este plafonarea administrativă a preţului la gaz. Aşa cum ştiţi, trebuie să facem paşi pentru a elimina plafonarea preţului la gaze, dar în acelaşi timp trebuie să protejăm şi cetăţenii României de un posibil puseu de inflaţie, care ar putea să apară pe fondul creşterii preţurilor la gaz necontrolate. De asemenea, fiind un an greu, este normal să luăm aceste măsuri, având în vedere că din 2027 România va avea un avantaj important, în sensul în care, aşa cum am spus, vom avea resurse suplimentare de gaz în Marea Neagră, ceea ce ar trebui să ne ducă la o scădere a preţului gazelor şi să înlăture orice fel de probleme cu aprovizionarea iarna, în perioadele când avem ger.”

El a precizat că anul 2027, când România va avea supraproducţie de gaz, va fi un moment mai potrivit pentru liberalizarea pieţei:

„Asta înseamnă că anul 2027, când vom avea această supraproducţie de gaz, ar fi un an mai potrivit pentru a face liberalizarea. Propunem, deci, ca între 1 aprilie anul acesta, sfârşitul lunii martie şi sfârşitul lunii martie 2027 să existe o perioadă tranzitorie cu un preţ care nu va mai fi plafonat, ci un preţ administrat pentru consumatorii casnici”.

Premierul a explicat că preţul administrat se va aplica pe tot lanţul, de la producători la distribuitori şi furnizori, şi va rămâne stabil pe tot parcursul anului pentru consumatorii casnici şi pentru gazele utilizate la producerea energiei termice:

„Înseamnă că vom reglementa preţul pentru casnici pe tot lanţul de la producători la transportatori, la distribuitori şi la furnizori. Asta înseamnă că preţul va rămâne stabil pe tot parcursul anului şi nu vor fi alte modificări până în primăvara anului viitor. Preţul la gaz va fi administrat pentru toţi consumatorii gaznici şi pentru toate cetele, pentru cantitatea utilizată pentru generarea energiei termice”.

Bolojan a subliniat că pentru celelalte activităţi economice nu va exista plafon, dar majoritatea consumatorilor achiziţionează deja gaze la preţuri sub plafon. În acest fel, statul protejează populaţia fără a angaja cheltuieli suplimentare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bolojan,
energie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.