Azi are loc meciul România-Franţa, primul de pe Arena Naţională. Ce reguli trebuie să respecte spectatorii

Postat la 06 septembrie 2011 46 afişări

Federaţia Română de Fotbal a elaborat un set de reguli de acces şi conduită a spectatorilor pe Arena Naţională, cu ocazia meciului România - Franţa, care are loc marţi de la ora 21,30, în cadrul preliminariilor EURO 2012.

Deschiderea porţilor are loc la ora 18, iar accesul în incinta parcului sportiv se va face: pietonal, doar pe baza biletului de acces, numai prin Bd. Basarabia, Str. Mr. Coravu şi Bd. Pierre de Coubertin, conform schemei expuse pe partea verso a biletului; auto, pe aceleaşi căi şi numai pentru posesorii de bilete de acces însoţite de taloane de acces auto.

Spectatorii sunt obligaţi să ocupe locul înscris pe biletul de acces; în caz contrar, persoanele în cauză vor fi evacuate din stadion, fără a avea dreptul de a reveni ulterior până la finalul jocului. Celor care refuză să se supună controlului corporal şi al bagajelor nu li se va permite accesul în incinta stadionului.

În toată incinta se vor distribui, contra cost, băuturi răcoritoare şi mâncare, la cele 58 de chioşcuri, amplasate pe terasamentul exterior, în toate cele patru sectoare (tribune şi peluze), la ambele niveluri.

Fumatul este interzis în stadion, cu excepţia locurilor special amenajate (marcate cu inscripţia "Loc pentru fumat") pe terasamentul exterior al arenei.

Accesul spectatorilor cu aparate foto este permis, cu excepţia celor profesionale. Spectatorii nu au acces cu camere de luat vederi.

Este permisă introducerea numai a acelor steaguri tricolore confecţionate din pânză sau alte materiale asemănătoare, fără suportul din material plastic, metal, lemn etc. Este interzis accesul cu inscripţii, embleme, pancarte, afişe sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri sau texte cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă.

Spectatorilor le sunt interzise accesul în arenă în stare vădită de ebrietate, cu băuturi alcoolice sau sub influenţa substanţelor halucinogene. Nu este permisă afişarea de bannere de orice dimensiune; coregrafia este asigurată de FRF, pe fiecare scaun fiind amplasate steguleţe tricolore şi cartoane colorate. Nu este permis accesul cu sticle sau recipiente, umbrele, brichete, seminţe, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, lacrimogene ori paralizante, corpuri contondente, cuţite, pumnale, şişuri.

Nu este permis spectatorilor să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor, a jucătorilor, a personalului de ordine, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive care murdăresc. Spectatorii nu au dreptul să pătrundă pe suprafaţa de joc ori să profereze sau să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine.

În cazul încălcării acestor norme, spectatorii în cauză vor fi evacuaţi şi sancţionaţi contravenţional conform legii.

În ziua meciului, posesorii de bilete de intrare vor putea circula gratuit, în baza respectivului bilet, spre şi de la stadion, cu mijloacele de transport în comun ale RATB (tramvaie, autobuze şi troleibuze), nu şi cu metroul, care însă îşi va prelungi programul de circulaţie până cu o oră după încheierea jocului. Un număr de 210 curse speciale ale RATB (vezi harta traseelor) vor asigura legătura între Arena Naţională şi centrul Capitalei, din care 120 de autobuze, 40 de troleibuze şi 50 de tramvaie.

Meciul marchează inaugurarea noului stadion naţional din Capitală, după demolarea celui vechi, unde ultimul meci s-a jucat în 2007. Construcţia noului stadion a costat 131 de milioane de euro fără TVA, neincluzând mobilierul, reţelele şi amenajările exterioare.

Arena Naţională are o capacitate de 55.000 de locuri, din care 20.000 la tribuna I. Există monitorizare cu camere mobile de supraveghere pe întreaga suprafaţă a stadionului, precum şi în zonele de la porţile de acces până la intrarea pe stadion.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/azi-are-loc-meciul-romania-franta-primul-de-pe-arena-nationala-ce-reguli-trebuie-sa-respecte-spectatorii-8702969
8702969
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.