Avertismentul teribil făcut de Bill Gates care sperie pe toată lumea. 30 de milioane de oameni pot fi în pericol

Autor: Andra Stroe Postat la 15 aprilie 2019 62093 afişări

Avertismentul teribil făcut de Bill Gates care sperie pe toată lumea. 30 de milioane de oameni pot fi în pericol

Cu ocazia unei discuţii despre epidemii, găzduită de Societatea Medicală din Massachusetts şi de New England Journal of Medicine, Bill Gates a avertizat că în viitor există riscul unei pandemii globale care ar putea ucide 30 de milioane de persoane în şase luni, iar omenirea nu este deloc pregătită să înfrunte pericolul. 

Potrivit Business Insider, Bill Gates a recunoscut că, de obicei, este optimist, amintindu-le oamenilor că s-a reuşit eliminrea unor boli precum poliomielita şi malaria. În ciuda acestui lucru, "există o zonă în care lumea nu face prea multe progrese", a spus Gates, "şi aceasta e pregătirea pentru o pandemie".

Probabilitatea apariţiei unei astfel de boli continuă să crească. Agenţi patogeni noi apar din ce în ce mai frecvent pe măsură ce populaţia mondială creşte şi omenirea se extinde şi în medii sălbatice.

Într-o lume interconectată, este  uşor ca boala să se răspândească, în condiţiile în care milioane de oameni călătoresc cu avionul, facilitând răspândirea viruşilor pe tot globul, în doar câteva ore.

Bill Gates a prezentat o simulare realizată de către Institute for Disease Modeling, în urma căreia s-a constatat că o nouă gripa asemănătoare cu cea care a ucis 50 de milioane de persoane în pandemia din 1918 ar putea să omoare 30 de milioane de oameni în şase luni.

Spre deosebire de pregătirile în caz de război, "În cazul ameninţărilor biologice, se observă o lipsă a acestui sentiment de urgenţă", a spus el.

Gates a subliniat că "Lumea trebuie să se pregătească pentru pandemii la fel de serios cum se pregăteşte pentru război".

Dar el a reiterat că este un optimist şi crede că ne putem pregăti mai bine pentru următoarea ameninţare virală sau bacteriană.

În unele privinţe, omenirea este mai bine pregătită acum decât a fost pentru pandemiile anterioare. Există medicamente antivirale care pot îmbunătăţi ratele de supravieţuire şi antibiotice care pot trata infecţii secundare cum ar fi pneumonia asociată cu gripa. De asemenea, se vorbeşte de un vaccin împotriva gripei universale; Gates a anunţat în primăvara aceasta că Fundaţia Bill şi Melinda Gates va oferi 12 milioane de dolari pentru a încuraja dezvoltarea unei astfel de soluţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bill gates,
epidemii,
avertizare

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Biroul în vremuri de pandemie Biroul în vremuri  de pandemie

Twitter a anunţat săptămâna trecută că angajaţii companiei pot să lucreze de acasă pentru totdeauna, în timp ce angajaţii Google şi Facebook vor adopta regimul de telemuncă până în 2021. Situaţia este una în care se regăsesc angajaţi de peste tot din lume - indiferent că obişnuiau să meargă la birou în clădirea Chrysler din New York, în Burj Khalifa din Dubai sau în SkyTower din Bucureşti. După două luni de work from home, ne întrebăm cu toţii, indiferent de localizarea geografică: mai avem nevoie de birouri? Cum vor arăta acestea la întoarcere?

vezi continuarea
ZF.ro
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi
BREAKING. Florin Cîţu dă peste cap TOATE planurile. Economia României se va PRĂBUŞI cu 14%. Explicaţiile fără precedent
Mediafax
Ar putea urma al doilea val de relaxare. Anunţul ministrului Sănătăţii: când se pot redeschide terasele şi plajele Ar putea urma al doilea val de relaxare. Anunţul ministrului Sănătăţii: când se pot redeschide terasele şi plajele
Povestea inexplicabilă a unui poliţist din Suceava: 8 teste de COVID-19 şi tratat cu „Sfântul Paracetamol şi Cuvioasa Vitamina C”. De două luni nu scapă de virus
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Gândurile lui Cristoiu: Guvernul acesta nu poate să rămână. Ori cade, ori Ludovic Orban face o remaniere uriaşă Gândurile lui Cristoiu: Guvernul acesta nu poate să rămână. Ori cade, ori Ludovic Orban face o remaniere uriaşă
Ion Cristoiu, la „Marius Tucă Show”: Până în toamnă, Iohannis şi băieţii se vor strădui să îl înlocuiască pe Ciolacu cu Olguţa Vasilescu sau Codrin Ştefănescu
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Rau e sa fii prost... COMENTARIU Valeriu Suhan Rau e sa fii prost...
COMENTARIU Valeriu Suhan Eu sunt Mitica Je suis Mitica I am Mitica

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.