Austriecii de la Immofinanz investesc 85 de milioane de euro în transformarea celui mai mare centru de afaceri din Capitală

Autor: Ioana Matei Postat la 11 decembrie 2014 199 afişări

Grupul austriac Immofinanz Group, cu active de aproape un miliard de euro în România, a iniţiat lucrările la proiectul Metroffice, care presupune transformarea şi extinderea Iride Business Park. Investiţia în prima clădire din complexul de 40.000 de metri pătraţi ce vor fi dezvoltaţi se ridică la 34 de milioane de euro.

Austriecii de la Immofinanz investesc 85 de milioane de euro în transformarea celui mai mare centru de afaceri din Capitală

Lucrările de construcţie au demarat recent, iar finalizarea lor este estimată pentru primul trimestru al anului 2016. Volumul de investiţii pentru prima clădire va totaliza circa 34 milioane de euro, iar investiţia totală în proiect se ridică la 85 de milioane de euro.

„România este una dintre pieţele principale pentru Immofinanz,  reprezentând un punct focal pentru activităţile noastre de dezvoltare în următorii ani. Economia ţării este pe un traseu stabil de redresare, cu o creştere mai rapidă decât în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, ceea ce presupune şi o cerere sporită pentru proprietăţi comerciale de înaltă calitate. Volumele prezente pe piaţa de tranzacţii arată, de asemenea, că România este din nou în vizorul investitorilor internaţionali“, a explicat Eduard Zehetner, CEO al Immofinanz Group.  

Complexul de birouri Metroffice cuprinde trei clădiri cu o suprafaţă închiriabilă totală de aproximativ 40.000 m2. Prima secţiune, unde au început deja lucrările de construcţie, va avea şase etaje, cu o suprafaţă totală de aproape 20.000 m2. Zonele închiriabile vor avea suprafeţe de până la 3.500 m2 per etaj, cu un design flexibil care permite amenajarea atât de birouri individuale, cât şi de birouri deschise. 

Metroffice va constitui prima parte a unui plan general pe termen lung, care implică re-proiectarea întregii zone din cadrul complexului Iride Business Park, deţinut de Immofinanz, pentru a da naştere viitorului Iride City. Planul prevede transformarea acestei zone într-un cartier inovator, cu spaţii de birouri, comerciale şi rezidenţiale.  La încheierea etapei finale de construcţie, Iride City va cuprinde, de asemenea, spaţii pentru restaurante, un hotel, un centru de conferinţe şi un centru de zi pentru copii, 600 de locuri de parcare, precum şi un parc şi unităţi pentru sport. Hotelul va avea zece etaje a câte 14 camere fiecare, de 3-4 stele şi va fi operat de un brand internaţional.

Derularea întregului proiect, care include şi renovarea Iride Business Park, va cuprinde mai multe etape şi un orizont de timp de 10 - 20 de ani. În prezent, Iride Business Park Iride Business Park are o suprafaţă închiriabilă de aproape 93.000 metri pătraţi, fiind cel mai mare parc de afaceri din Bucureşti.  Grupul Immofinanz este activ pe piaţa din România începând cu anul 2004 şi deţine în prezent un portofoliu de proprietăţi în valoare 964,0 milioane de euro. Acesta reprezintă 13,9% din toate proprietăţile deţinute de grup. Portofoliul din România al Immofinanz include 16 proprietăţi cu o suprafaţă închiriabilă de 404.503 metri pătraţi (nouă clădiri de birouri, patru centre comerciale şi trei proprietăţi logistice). 

Iride Business Park are o suprafaţă închiriabilă de aproape 93.000 metri pătraţi, fiind cel mai mare parc de afaceri din Bucureşti, pe un teren de 17 hectare, unde se va realiza extinderea. Portofoliul din România al Immofinanz reprezintă 13,9% din toate proprietăţile deţinute de grup şi include 16 proprietăţi cu o suprafaţă închiriabilă de 404.503 metri pătraţi (nouă clădiri de birouri, patru centre comerciale şi trei proprietăţi logistice).

Directorul executiv al Immofinanz a declarat în România este proiectul logistic Log Center Bucharest, care va începe în următoarele luni, dar compania are în vedere investiţii şi în domeniul retail, cel mai probabil sub brandul Stop.Shop, dar şi în rezidenţial. Immofinanz Group este una dintre cele mai importante companii din domeniul imobiliar din Europa şi este inclusă în indicele ATX (Austrian Traded Index) al Bursei de Valori din Viena. Compania este, de asemenea, tranzacţionată la Bursa de Valori din Varşovia, având un portofoliu de proprietăţi de peste 470 de proprietăţi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 6,9 miliarde de euro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/austriecii-de-la-immofinanz-investesc-85-de-milioane-de-euro-in-transformarea-celui-mai-mare-centru-de-afaceri-din-capitala-13715686
13715686
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.