AUR reclamă tentative de furt de identitate după protestul fermierilor
Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor a cerut instituţiilor responsabile să investigheze urgent acţiunile unor persoane care s-au prezentat în spaţiul public drept reprezentanţi ai formaţiunii fără a avea această calitate.
Partidul AUR a reclamat că la protestul fermierilor din 15 septembrie au participat persoane care şi-au asumat în mod fals calitatea de membri ai formaţiunii, solicitând intervenţia autorităţilor.
„La protestul din 15 septembrie aceste persoane au participat afişând un banner inscripţionat „AUR Bacău”, deşi acestea nu sunt membri AUR şi nu au fost mandatate să reprezinte filiala din judeţul Bacău. Persoanele în cauză acţionează printr-un anume Vasile Botomei, condamnat anterior pentru fals şi uz de fals pentru însuşirea de calităţi oficiale. Solicităm autorităţilor să verifice întreaga situaţie şi să stabilească responsabilităţile care se impun”, a transmis AUR, printr-un comunicat de presă.
De asemenea, partidului lui George Simion a venit cu clarificări privind statutul lui Marius Lulea.
„Marius Dorin Lulea nu mai ocupă nicio funcţie în cadrul Alianţei pentru Unirea Românilor şi NU REPREZINTĂ SUB NICIO FORMĂ poziţiile oficiale ale partidului. Opiniile şi declaraţiile sale îi aparţin exclusiv, iar în mai multe situaţii poziţiile exprimate de acesta sunt contrare ideologiei şi poziţiilor asumate oficial de AUR. Orice încercare de a prezenta declaraţiile lui Marius Lulea drept poziţii ale partidului este, prin urmare, eronată.
Poziţiile AUR sunt comunicate exclusiv prin conducerea şi reprezentanţii mandataţi ai partidului şi prin canalele oficiale”, se mai arată în comunicat.
În final, AUR a cerut Ministerului Afacerilor Interne şi Jandarmeriei Române să vină cu clarificări privind un individ surprins în imagini în timpul protestului.
„În acelaşi timp, AUR solicită Ministerului Afacerilor Interne şi Jandarmeriei Române să clarifice public identitatea şi rolul unui individ surprins în contextul incidentelor din Piaţa Victoriei din 15 septembrie, despre care au apărut imagini ce necesită explicaţii din partea autorităţilor. Potrivit informaţiilor şi imaginilor din spaţiul public, acesta ar fi fost observat atât în zona în care s-au produs acte de dezordine, cât şi intervenind alături de forţele de ordine în acţiuni de imobilizare a unor persoane. Tocmai pentru a evita speculaţiile şi dezinformarea, solicităm autorităţilor să stabilească şi să comunice cine este această persoană, în ce calitate a acţionat şi dacă avea vreo atribuţie oficială”, a conchis AUR.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











