Atenţionare de la ANAF: Atribuirea numărului EORI de către autoritatea vamală se realizează gratuit

Autor: Alexandru Nanu Postat la 05 august 2021 56 afişări

Atenţionare de la ANAF: Atribuirea numărului EORI de către autoritatea vamală se realizează gratuit

Ca urmare a unor sesizări primite prin care ni se aduce cunoştinţa că în numele ANAF - Direcţia Generală a Vămilor este solicitată achitarea unei taxe pentru atribuirea numărului EORI, precizăm următoarele: Autoritatea vamală nu solicită niciun fel de tarif / taxă pentru atribuirea numărului EORI, conform unui comunicat recent al Direcţiei Generale a Vămilor (DGV).

Numărul EORI este un număr unic în Uniunea Europeană, pe care autorităţile vamale sau alte autorităţi desemnate de către statele membre îl atribuie operatorilor economici şi altor persoane interesate, în vederea utilizării acestora în toate operaţiunile vamale derulate de acestea, pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

În România, autoritatea competentă cu înregistrarea şi atribuirea numărului EORI este Direcţia Generală a Vămilor.

Numerele EORI se solicită de către persoane interesate la direcţiile regionale vamale în a căror rază de competenţă teritorială îşi au sediul / domiciliul sau, în cazuri excepţionale, la birourile vamale de frontieră.

În vederea atribuirii numărului EORI, persoana interesată are obligaţia de a depune o cerere de înregistrare. Cererea se completează şi imprimă în / din aplicaţia naţională EORI. Aceste aplicaţii sunt disponibile pe site-ul autorităţii vamale române, acest link: https://www.customs.ro/e-customs/eori/sistem-informatic

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.