AROBS nu pune pauză achiziţiilor: grupul din Cluj are 209 mil. lei în conturi, un grad de îndatorare de 7% şi ia în calcul un credit bancar sau o emisiune de obligaţiuni pentru următoarele tranzacţii
AROBS Transilvania Software, cel mai mare grup IT listat pe bursa de la Bucureşti, nu încetineşte ritmul achiziţiilor, iar conducerea spune că poate plăti următoarele tranzacţii din numerar, din acţiuni proprii sau, dacă va fi nevoie, prin îndatorare. Întrebat în teleconferinţa de rezultate de marţi dacă grupul ia o pauză de la fuziuni şi achiziţii pentru a se concentra pe creşterea din Statele Unite, fondatorul şi CEO-ul Voicu Oprean a respins varianta.
„M&A nu este pe pauză. Ne uităm mai atent la verticale specifice în care am vrea să intrăm şi să ne adresăm unor clienţi diferiţi sau la geografii în care nu avem prezenţă”, a spus Voicu Oprean. „Avem planul de a ne extinde atât prin M&A, cât şi prin creşterea în SUA, folosind prezenţa pe care o avem acum acolo”, a adăugat acesta, referindu-se la Codingscape, compania americană în care AROBS şi-a majorat participaţia de la 70% la 100% în trimestrul al doilea. CEO-ul Codingscape, Porter Haney, a fost numit în mai chief revenue officer al grupului.
Întrebat ce caută la următoarele ţinte şi cum le va finanţa, Voicu Oprean a spus că nu poate da detalii, „pentru că vorbim despre mai multe achiziţii potenţiale”, şi a pasat întrebarea către directorul financiar Ştefan-Alexandru Frangulea, numit în funcţie de la 1 aprilie 2026.
„În primul rând, avem această poziţie bună de numerar. Acum a scăzut puţin, dar este cam 40% din cifra de afaceri anuală. Cred că multe companii ar vrea să aibă aşa ceva”, a spus Ştefan-Alexandru Frangulea.
La 30 iunie 2026, AROBS avea disponibilităţi de 208,8 mil. lei, în scădere cu 11% faţă de finalul lui 2025, când erau 235,2 mil. lei, minusul de 26 mil. lei venind în principal din plata pentru achiziţia Global Engineering Services & Solutions (GESS). Datoriile bancare totale erau de circa 22,6 mil. lei, ceea ce înseamnă o poziţie de numerar net de 186,2 mil. lei. Raportat la bugetul pe 2026, de 552 mil. lei, numerarul acoperă circa 38% din cifra de afaceri planificată pentru tot anul. Indicatorul datorie netă/EBITDA era de minus 4 ori, iar gradul de îndatorare, de 7,09%.
A doua parte a răspunsului ţine de moneda cu care AROBS a plătit ultimele achiziţii. „Achiziţiile recente nu le-am plătit cu bani, ci cu acţiunile noastre. Cred că asta a contat mult şi a fost important pentru noi, pentru că a arătat că fondatorii care ne-au vândut afacerile cred în creşterea viitoare a acelor afaceri în cadrul grupului”, a spus directorul financiar.
Preluarea integrală a Quest Global România a fost decontată prin emiterea a 25.066.715 acţiuni noi către Quest Global Engineering Services GMBH, iar pentru restul de 30% din Codingscape AROBS a emis alte 32.481.448 de acţiuni către cei patru asociaţi, printre care Porter Haney. Cele 57.548.163 de acţiuni noi au fost înregistrate la ASF în iulie, iar la preţul de miercuri dimineaţă pachetul valora circa 44 mil. lei.
În prezentarea rezultatelor, Voicu Oprean a explicat că plata în acţiuni la carve-out-ul din Quest Global a fost o decizie luată „pentru a păstra cash-ul în companie”, după experienţele anterioare cu achiziţii plătite integral din numerar.
Rămâne şi varianta datoriei. „Nivelul de îndatorare este foarte, foarte scăzut. Deci putem lua în calcul chiar şi finanţare bancară, emisiune de obligaţiuni. De ce nu? Din acest punct de vedere, nu vedem că ar fi o problemă”, a spus Ştefan-Alexandru Frangulea. „Dacă vom găsi ţinte potrivite pentru M&A, care să se încadreze în strategia şi în interesul nostru, suntem destul de încrezători că putem executa aceste tranzacţii.”
Achiziţiile au susţinut o parte din creşterea din primul semestru. Din cifra de afaceri consolidată de 292,1 mil. lei, în urcare cu 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, 50 mil. lei au venit de la companiile din perimetrul M&A, respectiv Codingscape, GESS, Quest şi SVT Electronics. EBITDA a fost de 40 mil. lei, cu 29% peste S1 2025, iar profitul net a ajuns la 22,5 mil. lei, de peste două ori mai mare, cu o marjă netă de 8%. Conducerea îşi menţine bugetul pe 2026, care prevede 552 mil. lei cifră de afaceri, 82 mil. lei EBITDA şi 35 mil. lei profit net.
Raportul semestrial avertizează însă că integrarea companiilor cumpărate poate consuma resurse financiare şi manageriale, iar sinergiile pot apărea mai târziu sau la un nivel mai mic decât cel estimat.
În paralel, AROBS derulează din 20 iulie un program de răscumpărare de acţiuni proprii, al cărui ritm nu poate fi accelerat: cumpărările zilnice sunt limitate la 25% din volumul mediu tranzacţionat în ultimele 20 de şedinţe, conform reglementărilor europene.
Miercuri dimineaţă, acţiunile AROBS se apreciau cu 0,26%, până la 0,768 lei, pentru o capitalizare de 845 mil. lei şi un PER de 19,6. În ultimele 12 luni preţul a oscilat între 0,63 şi 0,786 lei. Voicu Oprean deţinea la 30 iunie 45,26% din companie.
Rezultatele pe trimestrul al treilea sunt programate pentru 19 noiembrie, iar teleconferinţa cu investitorii pentru 24 noiembrie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











