55 de persoane asistate medical la un hotel din Saturn. Posibilă toxiinfecţie alimentară

Autor: Maria Miron Postat la 02 septembrie 2026 10 afişări

55 de persoane asistate medical la un hotel din Saturn. Posibilă toxiinfecţie alimentară

55 de persoane, dintre care 8 minori, au primit asistenţă medicală după ce mai multe persoane cazate la un hotel din staţiunea Saturn au acuzat stări de rău. Şase dintre acestea au fost transportate la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Potrivit ministerului, simptomele apărute în rândul persoanelor cazate la hotel sunt specifice unei posibile toxiinfecţii alimentare. Autorităţile verifică în prezent cauza îmbolnăvirilor.

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa s-au deplasat la hotel pentru a începe ancheta epidemiologică şi au prelevat probe din blocul alimentar.

Incidentul a fost semnalat în cursul serii, după ce mai multe persoane au acuzat stări de rău. Iniţial, aproximativ 30 de persoane erau indicate ca fiind afectate, iar numărul acestora a crescut pe parcursul intervenţiei.

Având în vedere numărul mare de persoane implicate, la nivelul judeţului Constanţa a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. După evaluarea situaţiei, măsura a fost dezactivată.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje medicale şi autospeciale pentru intervenţie şi transport. Verificările DSP urmează să stabilească dacă există o legătură între stările de rău şi consumul unor alimente.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
saturn,
ministerul,
sănătăţii
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.