Un atac aerian devastator a distrus complet o casă cu trei etaje dintr-un cartier rezidenţial din vestul Teheranului, provocând pagube grave şi clădirilor din jur. Structura metalică a imobilului a fost sfâşiată, iar unda de şoc a afectat inclusiv un bloc înalt aflat vizavi. Martorii vorbesc despre o scenă de groază, cu oameni şocaţi adunaţi printre cioburi şi echipe de salvare care au intervenit cu câini pentru a căuta supravieţuitori. Există suspiciuni că ţinta ar fi fost un comandant al Gărzilor Revoluţionare, însă acest lucru nu a fost confirmat oficial, informează Financial Times.

Pentru locuitorii capitalei iraniene, astfel de episoade au devenit parte dintr-o rutină marcată de frică şi incertitudine. Bombardamentele conduse de SUA şi Israel sunt prezentate ca lovituri precise asupra infrastructurii militare şi a liderilor regimului. În realitate, mulţi civili contestă această versiune, în condiţiile în care exploziile afectează frecvent zone rezidenţiale, iar oamenii nu ştiu niciodată dacă propriul cartier ar putea deveni următoarea ţintă.

Exemplele sunt numeroase. O locuitoare din cartierul Tehran-Pars a povestit cum s-a întors de la cumpărături şi şi-a găsit locuinţa distrusă, după ce o bombă a lovit în apropiere.

Mobilierul nou fusese făcut praf, iar întreaga faţadă a apartamentului era ruptă. În alt caz, un atac asupra unui parc de cartier a ridicat semne de întrebare cu privire la natura ţintei, alimentând şi mai mult sentimentul de nesiguranţă.

Datele confirmă amploarea tragediei. Potrivit unor organizaţii pentru drepturile omului, peste 1.200 de militari şi aproximativ 1.600 de civili au fost ucişi de la începutul conflictului, printre care cel puţin 244 de copii. Alte aproximativ 21.000 de persoane au fost rănite. Teheranul, cu o populaţie de circa 10 milioane de locuitori, este epicentrul acestor lovituri.

Războiul a început pe 28 februarie, când liderul suprem iranian şi membri ai conducerii militare au fost ucişi într-un atac asupra complexului lor din centrul capitalei. De atunci, SUA şi Israel au lansat mii de atacuri asupra unor ţinte din întreaga ţară, vizând atât oficiali în locuinţele lor, cât şi baze militare, secţii de poliţie sau puncte de control. Problema este că multe dintre aceste obiective sunt amplasate în zone urbane dense, iar extinderea oraşului a făcut ca garnizoanele militare să fie practic înghiţite de cartierele rezidenţiale.

În plus, au fost lovite şi elemente de infrastructură civilă, inclusiv depozite de combustibil, o universitate, o companie farmaceutică, aeroporturi civile şi chiar un stadion. Simboluri importante ale oraşului, precum Turnul Azadi sau palate istorice, au suferit avarii. În tot acest timp, locuitorii nu beneficiază de sirene de avertizare sau de adăposturi anti-bombă.

Iranul a răspuns cu atacuri zilnice cu rachete şi drone asupra Israelului şi unor ţinte din statele din Golf, inclusiv baze americane şi infrastructură energetică. Aceste represalii au provocat, la rândul lor, victime în regiune.

În interiorul Teheranului, schimbările sociale accentuează vulnerabilitatea. Oraşul, odinioară caracterizat de comunităţi apropiate, a devenit mai fragmentat, iar locuitorii nu îşi mai cunosc vecinii. Această lipsă de transparenţă alimentează o teamă suplimentară: posibilitatea ca un oficial sau o ţintă militară să locuiască în apropiere fără ca nimeni să ştie.

Astfel de situaţii au devenit realitate. Un atac recent l-ar fi vizat pe un fost ministru de externe şi consilier apropiat al liderului suprem. Acesta a supravieţuit grav rănit, însă soţia sa a fost ucisă, iar mai multe clădiri din jur au fost distruse. Într-un alt incident, moartea unui oficial de rang înalt al serviciilor de informaţii a coincis cu decesul unei tinere bloggeriţe care locuia în apropiere.

Organizaţiile internaţionale trag semnale de alarmă, în special în privinţa victimelor minore şi a atacurilor asupra infrastructurii civile, inclusiv şcoli şi spitale. Cu toate acestea, SUA şi Israel continuă să susţină că vizează exclusiv obiective militare.

În pofida bombardamentelor zilnice, o parte dintre locuitori încearcă să îşi continue viaţa. Restaurantele şi cafenelele rămân deschise, iar oraşul încearcă să-şi păstreze aparenţa de normalitate. Totuşi, autorităţile locale sunt depăşite de situaţie: zeci de mii de locuinţe au fost avariate, iar mii de oameni au rămas fără adăpost, fiind nevoiţi să se refugieze în hoteluri sau la rude.

În paralel, tensiunile cresc. Washingtonul ameninţă cu atacuri şi mai ample asupra infrastructurii iraniene dacă nu se ajunge rapid la un acord pentru încetarea conflictului şi redeschiderea unor rute strategice.

Pentru oamenii din Teheran, însă, realitatea este una simplă şi dură: nimeni nu ştie unde va lovi următoarea bombă şi dacă „ţinta militară” nu se află chiar lângă ei. Iar în spatele fiecărei explozii, dincolo de justificările oficiale, rămâne aceeaşi concluzie: civilii sunt cei care plătesc preţul cel mai mare.