Antreprenorii Dan Sărmăşan şi Sanda Stîncel din Alba au ajuns la afaceri de 22 mil. euro cu producătorul de mezeluri Agra’s

Autor: Laurentiu Cotu Postat la 14 decembrie 2020 67 afişări

Producătorul de mezeluri Agra’s din judeţul Alba, controlat de antreprenorii locali Dan Sărmăşan şi Sanda Stîncel, a raportat pentru 2019 o ci­fră de afaceri de 103,7 mil. lei (aproxi­mativ 22 mil. euro), în creştere cu 13% faţă de anul anterior, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.

Antreprenorii Dan Sărmăşan şi Sanda Stîncel din Alba au ajuns la afaceri de 22 mil. euro cu producătorul de mezeluri Agra’s

Producătorul de mezeluri Agra’s din judeţul Alba, controlat de antreprenorii locali Dan Sărmăşan şi Sanda Stîncel, a raportat pentru 2019 o ci­fră de afaceri de 103,7 mil. lei (aproxi­mativ 22 mil. euro), în creştere cu 13% faţă de anul anterior, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania a avut anul trecut un profit net de 5,3 mil. lei (1,1 mil. euro), mai mult cu 24,5% faţă de anul precedent, când pro­ducătorul de mezeluri din judeţul Alba a obţinut un câştig net de circa 4,3 mil. lei (923.000 de euro), arată datele publice. Compania a ajuns în 2019 la un număr mediu de 291 de angajaţi.

Compania Agra’s are în portofoliu peste 100 de sortimente de mezeluri (crud-uscate, şunci, cârnaţi, altele), cele mai solicitate fiind mezelurile crud-uscate, potrivit unor informaţii furnizate anterior de oficialii com­paniei. Compania procesează lunar peste 200 de tone de carne în fabrica din localitatea Oarda şi vinde mezelurile atât prin propria reţea de distribuţie, formată din 11 magazine în judeţul Alba, dar şi în magazine din alte zone, precum Prahova şi Dâmboviţa.

Printre partenerii Agra’s se află şi câteva hotelurile şi restaurante din Bucureşti, conform unor informaţii anterioare. Compania mai distribuie în reţeaua Auchan produse gastro, cum ar fi ciolan fără os, cârnaţi subţiri pentru pizza, şuncă sau salam pentru pizza. O parte din producţie ajunge şi la export, în ţări precum Spania, Italia sau Cipru.

Dan Sărmăşan, de profesie jurist, a pus bazele afacerii în 2000, când a achiziţionat o unitate de producţie de la societatea Agra Alba SA (companie specializată în procesarea cărnii) şi a înfiinţat compania Agra Internaţional, în prezent firma operând sub numele de Agra’s. Ulterior, antreprenorul a demarat construcţia unei fabrici de mezeluri cu o capacitate de producţie de 4.500 de tone anual.

Investiţia totală în fabrica din Oarda (localitate de lângă Alba Iulia) s-a ridicat la 4 mil. euro, din care 2 milioane de euro au provenit din fonduri Sapard, accesate în 2005-2006. în prezent, afacerea este controlată de Dan Sărmăşan (50%) şi Sanda Stîncel (50%). în România, piaţa cărnii (porc, pui, vită) se situează la circa 8,5 miliarde de lei (1,9 mld. euro) anual, la care se adaugă cea a cărnii procesate, în care vânzările se ridică la 3,6 mld. lei (800 mil. euro).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mezeluri,
afaceri,
alba,
antreprenori

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

ZF.ro
Lovitură de teatru: două dintre emblemele din Centrul Capitalei s-au ÎNCHIS ”peste noapte” Lovitură de teatru: două dintre emblemele din Centrul Capitalei s-au ÎNCHIS ”peste noapte”
Cum arată Casa Timiş, un conac cu aproape 100 de ani de istorie, renovat recent de una dintre cele mai puternice familii de antreprenori locali. Se află la mai puţin de o oră de Bucureşti, dar care pare totuşi la ani-lumină distanţă de agitaţia din metropolă. GALERIE FOTO
Mediafax
FOTO: Stare de asediu în SUA. Garda Naţională a fost convocată în Washington DC FOTO: Stare de asediu în SUA. Garda Naţională a fost convocată în Washington DC
Prospectul vaccinului anti COVID-19 dezvoltat de Moderna. Compoziţie, mod de administrare şi reacţii adverse
MonitorulApararii
Viitorul dronelor. Lecţii pentru România predate în războiul din Nagorno-Karabah Viitorul dronelor. Lecţii pentru România predate în războiul din Nagorno-Karabah
Cel mai puternic partid german după reunificare îşi alege conducerea peste două zile
MonitorulPartidelor
Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat
Tomac, despre Năsui şi Ciucu: Pretinşi politicieni moralişti. Justificare ieftină şi micime
MonitorulSiguranteiCetateanului
Comentariu Valeriu Şuhan: Mă vaccinez, dar când şi unde ?! Comentariu Valeriu Şuhan: Mă vaccinez, dar când şi unde ?!
COMENTARIU Valeriu Şuhan Alertă Europol

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.