ANAF anunţă controale la 62 de firme din sectorul serviciilor de pază, suspectate de evaziune fiscală şi muncă nedeclarată
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o acţiune de control la nivel naţional care vizează 62 de companii din domeniul serviciilor de protecţie şi pază, identificate cu risc fiscal ridicat privind neplata taxelor şi contribuţiilor la bugetul de stat.
Selecţia firmelor a fost realizată pe baza analizelor de risc ale ANAF, care au indicat practici precum diminuarea bazei impozabile, externalizarea artificială a obligaţiilor fiscale şi diferenţe între volumul activităţii desfăşurate şi obligaţiile declarate, spun oficialii instituţiei.
Verificările inspectorilor antifraudă se desfăşoară atât la sediile societăţilor, cât şi în peste 300 de locaţii unde acestea asigură servicii de pază, pentru a verifica concordanţa dintre situaţia din teren, evidenţele de personal şi taxele declarate.
Acţiunea vizează inclusiv modul de calcul şi plată a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor sociale, în contextul suspiciunilor privind utilizarea muncii nedeclarate sau subdeclarate, încadrarea formală a angajaţilor la salariul minim cu plăţi suplimentare neimpozitate sau folosirea contractelor de prestări servicii şi subcontractării în lanţ pentru a masca raporturi de muncă.
Controalele sunt realizate în cooperare cu Inspecţia Muncii, pentru identificarea şi sancţionarea eventualelor încălcări ale legislaţiei muncii şi pentru combaterea practicilor care distorsionează concurenţa pe piaţă.
ANAF a transmis că va continua monitorizarea sectoarelor cu risc fiscal ridicat şi va intensifica verificările acolo unde sunt identificate indicii de evaziune fiscală sau neplată a obligaţiilor către bugetul de stat.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













