ANAF a amendat zece hipermarketuri care nu au respectat plafonarea preţurilor la alimentele de bază. În total, s-au dat amenzi de 18 milioane de lei
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a făcut în perioada august-noiembrie 2025 controale la 19 operatori economici din domeniile procesării, distribuţiei, importurilor şi achiziţiilor intracomunitare, în principal operatori economici de retail şi hipermarketuri, iar inspectorii au dat amenzi de aproape 18 milioane de lei pentru că unele companii n au respectat regulile de plafonare a preţurilor la alimentele de bazǎ. Practic, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, din care 10 amenzi aplicate la hipermarketuri.
“Acţiunile de control ANAF Antifraudǎ vor continua şi în perioada sărbătorilor de iarnă, interval caracterizat prin creşterea cererii de consum şi în care există un risc sporit de majorare nejustificatǎ a preţurilor”, spun reprezentanţii ANAF.
Adaosul comercial a fost plafonat iniţial în vara lui 2023, fiind vizate câteva produse de bază, precum pâinea, laptele, brânza, ouăle, uleiul, făina, carnea, legumele şi fructele proaspete. Lista cuprindea 14 tipuri de bunuri. Pe parcurs au mai fost adăugate, dar şi eliminate unele.
În prezent, pe lista produselor cu adaos comercial plafonat se află pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300 - 500 grame, fără specialităţi, Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT, Brânză telemea de vacă vrac, Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame, Făină albă de grâu"000" până la 1 kg, Mălai până la 1 kg, Ouă de găină calibrul M, Ulei de floarea-soarelui până la 2 l, Carne proaspătă pui, Carne proaspătă porc, Legume proaspete vrac, Fructe proaspete vrac, Cartofi proaspeţi albi vrac, Zahăr alb tos până la 1 kg, Smântână- 12% grăsime, Unt până la 250 grame, Magiun până la 350 grame.
Pentru aceste produse, operatorii economici din lanţul de producţie, distribuţie şi retail au obligaţia de a respecta limitele maxime de adaos comercial stabilite prin actul normativ.
Scopul acţiunilor inspectorilor antifraudă îl reprezintă, verificarea modului de aplicare a plafoanelor de adaos comercial prevăzute de OUG nr. 67/2023, analiza structurii preţurilor practicate de operatorii economici pe întreg lanţul de aprovizionare, identificarea practicilor comerciale neconforme şi a eventualelor mecanisme de eludare a cadrului legal şI protejarea intereselor consumatorilor finali, în special în perioade cu presiune ridicată asupra preţurilor produselor de bază.
Nerespectarea prevederilor OUG nr. 67/2023 atrage răspunderea contravenţională, conform dispoziţiilor actului normativ, şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 100.000 lei şi 2.000.000 lei, în funcţie de gravitatea faptei, conform ANAF.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
-
Democrații publică 68 de imagini noi din moștenirea pedofilului Jeffrey Epstein. În imagini apar Bill Gates, Steve Bannon, fostul consilier al lui Trump, și lingvistul Noam Chomsky. Alte fotografii arată mesaje tatuate pe pielea unor persoane necunoscute, cu citate din „Lolita”, o carte în care o fetiță e abuzată de un profesor mai în vârstă
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













