Americanii şi armele lor: Remington iese din insolvenţă după doar două luni, ajutată de JPMorgan, Franklin şi Bank of America

Autor: Alex Ciutacu Postat la 20 mai 2018 1453 afişări  

Americanii şi armele lor: Remington iese din insolvenţă după doar două luni, ajutată de JPMorgan, Franklin şi Bank of America
Americanii şi armele lor: Remington iese din insolvenţă după doar...

Cel mai vechi producător de arme din Statele Unite, Remington, a ieşit din insolvenţă după ce a obţinut acces mai facil la capital, potrivit CBS.

„Este dimineaţă în ţinutul Remington”, a transmis Anthony Acitelli, CEO al Remington. „Suntem încântaţi cu privire la viitor – vom face produse de calitate, ne vom servi clienţii şi vom furniza locui de muncă bune pentru angajaţii noştri”.

Cele 13 branduri ale Remington includ producători de muniţie, producător de amortizoare şi un producător de puşti cu peste 200 de ani de experienţă.

Creditorii Remington, printre care JPMorgan Chase şi Franklin Advisors vor obţine o participaţie în cadrul companiei. Bank of America şi alte şase bănci şi-au renegociat creditele în valoare totală de 193 de milioane de dolari acordate producătorului de arme.

În 2007, grupul Remington a fost cumpărat de Cerberus Capital Management, iar în ultimii 10 ani a strâns datorii de 1 miliard de dolari.

Compania a depus cererea de intrare în insolvenţă în luna martie, după un atentat armat la un liceu din Florida care a alimentat nemulţumirea activiştilor anti-arme de foc.

Declinul producătorului a fost grăbit şi în 2016 de alegerea lui Donald Trump, încât temerile cu privire la o lege de control pentru armele de foc s-au adunat rapid printre iubitorii acestora.

De asemenea, problemele au fost resimţite şi de alţi producători de arme. Profitul producătorului de arme American Outdoor Brands, fostul Smith & Wesson, a scăzut cu 90% anul trecut.

 

 

 

 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
arme,
insolventa,
jpmorgan
Capitalism. Socialism. Cum vor să trăiască millennialii? Capitalism. Socialism. Cum vor să trăiască millennialii?

Adrian Wooldridge, editorialist al celebrei publicaţii britanice The Economist, a vorbit la Gala ZF 20 de ani despre provocările cu care se confruntă capitalismul. Cât de mult va mai rezista actualul sistem? Cât de mare este ameninţarea populistă? Cum privesc tinerii sistemul capitalist şi ce vor de la el?

vezi continuarea
ZF.ro
BREAKING NEWS! Cea mai puternică bancă s-a PRĂBUŞIT. Este pentru prima oară în istorie când se întâmplă asta BREAKING NEWS! Cea mai puternică bancă s-a PRĂBUŞIT. Este pentru prima oară în istorie când se întâmplă asta
BOMBA a EXPLODAT. Fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat cel mai mare tun din istorie: Şi-au deschis o companie de un MILIARD de euro în România
ONE.ro
Cum arată fiica Prinţesei Diana de care nu a ştiut nimeni. Asemănarea este impresionantă Cum arată fiica Prinţesei Diana de care nu a ştiut nimeni. Asemănarea este impresionantă
10 locuri musai de vizitat in Cluj
“Cine-i născut în ianuarie”…Află ce spune luna în care te-ai născut despre tine!
Descopera.ro
Un SAVANT de la NASA rupe tăcerea: EXTRATEREŞTRII ne-au găsit deja. Cum ARATĂ aceştia Un SAVANT de la NASA rupe tăcerea: EXTRATEREŞTRII ne-au găsit deja. Cum ARATĂ aceştia
CAPITALA se scufundă în fiecare an cu 23 de centimetri şi nimeni nu poate face nimic. Fenomenul TERIBIL care are loc - Imagini VIDEO
Top 10 lucruri pe care un om INTELIGENT nu le face
Go4it.ro
TEHNOLOGIA care va pune în PERICOL locurile de muncă ale taximetriştilor din toată lumea TEHNOLOGIA care va pune în PERICOL locurile de muncă ale taximetriştilor din toată lumea
Telefonul care va pune „la respect” modelele HUAWEI şi APPLE, cu două tehnologii noi IMPRESIONANTE
AMERICANII au arestat un director HUAWEI! Doresc interzicerea produselor companiei din China
Csid.ro
Tratament pentru infecţie în gât - 5 metode care nu dau greş Tratament pentru infecţie în gât - 5 metode care nu dau greş
Horoscopul lunii decembrie 2018: carieră, dragoste, sănătate
Dr. Florin Ioan Bălănică: alimentele de Post care nu îngraşă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.